- Khan crede că talibanii şi-au pierdut răbdarea şi, văzând că statele lumii sunt reticente în recunoaşterea oficială a guvernului lor, şi-au arătat adevăratele intenţii, accelerând restricţiile asupra societăţii afgane.
- Săptămâna aceasta, guvernul taliban anunţa că femeile nu mai pot lucra pentru organizaţii guvernamentale non-profit (ONG), după ce, pe 21 decembrie, fetelor şi femeilor li s-a interzis să intre în campusurile universitare.
- Zarqa îşi aminteşte îngrozită de ziua de 15 august 2021, când toată munca ei, depusă în aproape 20 de ani, a fost pierdută.
Anul 2022 a fost un an greu pentru societatea afgană, în general, şi pentru femeile afgane, în particular, întrucât guvernul taliban a impus tot mai multe restricţii asupra drepturilor acestora, în încercarea de a transforma ţara într-o reflexie a interpretării lor stricte a legii Sharia. Astfel, de la eliminarea dreptului fetelor afgane de a învăţa, până la interzicerea prezenţei femeilor în locurile publice, precum parcurile, a fost doar un pas din cei mulţi pe care guvernul taliban îi face spre transformarea Afganistanului într-o ţară în care cu greu se poate trăi.
Săptămâna aceasta, guvernul taliban anunţa că femeile nu mai pot lucra pentru organizaţii guvernamentale non-profit (ONG), după ce, pe 21 decembrie, fetelor şi femeilor li s-a interzis să intre în campusurile universitare. Comunitatea internaţională a răspuns rapid, ONU şi G7 condamnând acţiunile talibanilor şi cerându-le să permită accesul femeilor la educaţie şi să le redea dreptul de a munci.
Pe 29 decembrie, ministerele afacerilor externe din Australia, Canada, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Norvegia, Elveţia, Ţările de Jos, UK, SUA şi reprezentanţi ai UE au emis un comunicat de presă prin care cereau talibanilor „să respecte drepturile politice, economice, sociale şi culturale ale femeilor şi fetelor din Afganistan”, subliniind că interzicerea acestora de a lucra pentru ONG-uri ar „întrerupe toate operaţiile umanitare” ale organizaţiilor naţionale şi internaţionale care sprijină femeile afgane. Însă, în Afganistan, în ciuda acestor condamnări la nivel internaţional, femeile simt că nu sunt auzite.
M-au sunat apropiaţii şi mi-au spus că am pierdut totul
Am stat de vorbă cu Zarqa Yaftali, directoare a Fundaţiei de Cercetări Legale pentru Femei şi Copii, o organizaţie din Afganistan, condusă de femei, care luptă pentru drepturile şi libertăţile acestora. Zarqa îşi aminteşte îngrozită de ziua de 15 august 2021, când toată munca ei, depusă în aproape 20 de ani, a fost pierdută: „Am fost înainte (n.r. de august 2021) membru al Înaltului Consiliu pentru Reconciliere Naţională, singurul organism care lua decizii despre discuţiile şi procesele de pace. Pe măsură ce negocierile continuau şi speram că va urma instalarea unui guvern interimar, totul s-a schimbat peste noapte şi am pierdut toate lucrurile pe care cu greu le-am obţinut. Pe 15 august, într-o zi de sâmbătă, mergeam spre serviciu când am văzut tot mai multe persoane fugind pe străzi şi îngreunând traficul. Am primit un telefon de la colegii mei care mi-au spus că situaţia a scăpat de sub control şi că e mai bine să nu ajung la muncă. M-au sunat apropiaţii şi mi-au spus că am pierdut totul”.
Însă Zarqa spune că nu a fost uimită de deciziile talibanilor luate anul acesta, întrucât se aştepta ca aceştia să îşi arate adevărata faţă: „Când am auzit decizia talibanilor din martie 2022 privind interzicerea fetelor de a intra în şcoli, nu am fost şocată, deoarece ştiam că talibanii sunt aceiaşi talibani din 1996 şi că îşi vor arăta adevărata faţă într-o zi”.
Femeile din Afganistan sunt acelea despre care lumea uită
Am întrebat-o pe Zarqa dacă femeile afgane sunt sprijinite de societate şi de bărbaţi, în special, în lupta lor împotriva talibanilor, aşa cum am văzut, de exemplu, în Iran, unde iraniencele ieşite pe străzi erau însoţite şi de fraţi, taţi şi prieteni ai acestora, însă situaţia pare să fie cu totul diferită în Afganistan.
„În Afganistan, cel mai greu lucru este să fii femeie. Femeile din Afganistan sunt acelea despre care lumea uită. Sunt un grup marginalizat în ţară şi sunt victimele politicienilor. Nu au niciun sprijin; în acest moment, luptă singure. Nu mai avem speranţe acum, pentru că talibanii au luat toate drepturile fundamentale ale femeilor şi nu ne mai acceptă nici ca oameni, însă avem încredere în noi şi sunt sigură că, într-o zi, femeile din Afganistan vor fi cele care vor schimba lucrurile. Când nu există sprijin din partea bărbaţilor, familiei şi societăţii, femeile nu pot continua lupta împotriva nedreptăţii şi lipsei de umanitate”, a spus aceasta.
Este mai rău ca în 1995
Baber Khan Sahel, jurnalist afgan şi, în prezent, corespondent pentru mai multe publicaţii internaţionale, a vorbit pentru MAS despre schimbarea de poziţie a talibanilor care, deşi imediat după preluarea puterii, în august 2021, păreau să aibă o atitudine mai blândă faţă de afgani, au început, treptat, o campanie de implementare a interpretării stricte a legii Sharia vizând mai ales îngrădirea drepturilor femeilor.
„Sub conducerea talibanilor, Afganistan se îndreaptă treptat, după două decenii de dezvoltare şi progres, de la o ţară democratică la dictatură. De la instalarea la putere, în august 2021, talibanii au început o campanie treptată, dar regulată, de implementare a interpretării lor asupra legii Sharia şi, până acum, au luat sau îngrădit cele mai multe dintre libertăţile şi dezvoltările pe care societatea afgană le-a obţinut în ultimele două decenii, în mai multe domenii, de la libertatea de exprimare, la drepturile femeilor, valorile democratice, etc.”, a declarat jurnalistul afgan.
„Deşi la început comunitatea internaţională şi afganii se aşteptau ca talibanii să guverneze Afganistanul de această dată având o poziţie mai relaxată, mai blândă, şi să respecte progresele făcute în ultimele două decenii, talibanii au demonstrat contrariul în fiecare zi în care au luat drepturile afganilor, în special ale femeilor. Sub conducerea talibanilor, femeile reprezintă cea mai afectată parte a societăţii, pierzând aproape toate drepturile în ultimul an. Ultima lovitură asupra femeilor afgane a fost decizia talibanilor de a le interzice să meargă la universitate sau să lucreze în ONG-uri”, ne-a spus Khan. „Această interdicţie a făcut parte dintr-o politică treptată a talibanilor de a restricţiona şi elimina prezenţa femeilor în aproape toate părţile vieţii sociale şi de a interzicere drepturilor lor fundamentale. Înainte de această interdicţie, deja femeile nu mai puteau fi prezente în birourile guvernamentale, în şcolile gimnaziale, în parcuri, nu mai puteau face sport, merge la picnic, nu mai puteau călători singure sau să organizeze proteste.”
Potrivit acestuia, impactul asupra afganilor este cu atât mai mare acum cu cât aceştia au cunoscut, în ultimii 20 de ani, valorile democratice: „Interdicţiile şi restricţiile talibanilor asupra afganilor, în special asupra femeilor, sunt mai rele decât cele din 1995, când talibanii au condus ţara pentru aproape cinci ani. În perioada imediată începerii conducerii lor (n.r. în 1995), au impus restricţii unei societăţi aflate deja în dificultate şi într-o situaţie deplorabilă din cauza războiului civil. Însă, de această dată, talibanii impun restricţii şi legi dure unei societăţi care a progresat şi care s-a dezvoltat în ultimele două decenii sub valori democratice, în care milioane de fete mergeau la şcoală, la universitate şi zeci de mii de femei participau la viaţa socială, politică, economică… Înainte de sosirea talibanilor, în jur de 28% din angajaţii civili ai guvernului erau femei; acestea aveau funcţii înalte, chiar şi de miniştri şi ambasadori… Însă toate aceste progrese au fost eliminate de către talibani în ultimele 16 luni”.
Talibanii aşteptau recunoaşterea oficială a guvernului de către comunitatea internaţională
Khan crede că talibanii şi-au pierdut răbdarea şi, văzând că statele lumii sunt reticente în recunoaşterea oficială a guvernului lor, şi-au arătat adevăratele intenţii, accelerând restricţiile asupra societăţii afgane.
„Viitorul afganilor, în special al femeilor, pare sumbru, întrucât nu există niciun semn de progres, iar talibanii implementează din ce în ce mai multe restricţii asupra femeilor, în ciuda unei presiuni uşoare din partea comunităţii internaţionale”, a declarat acesta.
„Talibanii nu şi-au impus restricţiile în primele luni ale guvernării pentru că aşteptau recunoaşterea oficială a guvernului de către comunitatea internaţională, însă acum răbdarea conducerii se apropie de sfârşit şi îşi arată adevărata faţă afganilor. Ne aşteptăm ca talibanii să impună şi mai multe restricţii societăţii afgane, în special femeilor, în următoarele luni şi ani”, a spus Khan.
Potrivit lui Khan, acum, „afganii nu văd nicio rază de lumină în tot acest întuneric, nu văd un viitor strălucit pentru ei. Acesta este motivul pentru care tânăra generaţie şi femeile încearcă să părăsească Afganistanul şi să se stabilească într-o altă ţară”.