- Ion Cristoiu: Al doilea document de istorie din volumul unu al Stenogramelor Guvernului Ion Antonescu e transcrierea şedinţei Consiliului de miniştri din 18 septembrie 1940. Importanţa documentului e dată de prezenţa întîia oară la nivel de Consiliu de miniştri a liderilor Gărzii de Fier.
- Ion Cristoiu: Stenograma şedinţei Consiliului de miniştri din 18 septembrie 1940 confirmă ipoteza mea despre adevărata natură a Statului Naţional-Legionar. Guvernul condus de Ion Antonescu e un Guvern pe care l-am numi azi de Colaborare. Între două forţe.
- Ion Cristoiu: Generalul e constrîns de viaţă să-şi ia drept aliat Legiunea. Om vechi, cum ar fi spus Legionarii, dar mai ales om de ordine, Ion Antonescu privea chiorîş aventurile Tineretului. Legionarii, la rîndul lor, nu dădeau o para chioară pe general, considerat om vechi, om al unui anume fel de a face politică.
Al doilea document de istorie din volumul unu al Stenogramelor Guvernului Ion Antonescu şi transcrierea şedinţei Consiliului de miniştri din 18 septembrie 1940. Importanţa documentului şi dată de prezenţă întîia oară la nivelul de Consiliu de miniştri a liderilor Gărzii de Fier. Pe 14 septembrie 1940 se constituie Statul naţional-legionar. Potrivit Decretului regal publicat în „Monitorul oficial” , nr. 214 bis, din 14 septembrie 1940:
„Artă. 1. Statutul român devine stat naţional-legionar.
Artă. 2. Mişcarea Legionară este singura mişcare recunoscută în noul stat, având ca ţel ridicare morală şi materială a poporului român şi dezvoltarea puterilor lui creatoare.
Artă. 3. Dl general Ion Antonescu este conducătorul statului legionar şi şeful regimului legionar.
Artă. 4. Dl Horia Sima este conducătorul Mişcării Legionare.
Artă. 5. Cu începere de la data acestui Înalt decret, orice luptă între fraţi încetează.”
Despre acest regim s-au scris de-a lungul timpului multe gogomănii. Asta după Rebeliunea legionară din ianuarie 1941, de fapt după Diversiunea numită Rebeliunea legionară, orchestrată de Eugen Cristescu, sprijinit de servicii secrete germane ), perioada 14 septembrie 1940 – 14 februarie 1941, cînd regimul a fost abolit în chip oficial, deşi el căzuse practic în 21 ianuarie 1941, la începutul Rebeliunii, atît Legionarii, cît şi Antonescu, au traversat de-a lungul timpului deşertul folosirii trecutului. în interesul prezentului. Rebeliunea şi mai ales reprimarea Mişcării de către Mareşal au provocat de la începutul antagonismului dintre cele două aprecieri – a Legionarilor şi a antonescienilor – ale statului naţional legionar. Au intervenit apoi pentru a zăpăci total posteritatea punctelor de vedere ale comuniştilor, ale codreniştilor, ale militanţilor împotriva Holocaustului. Supusă unor salturi de interpretare uriaşe, Guvernarea Antonescu – Garda de Fier a rămas mai departe în ceaţă.
Stenograma şedinţei Consiliului de miniştri din 18 septembrie 1940 confirmă ipoteza mea despre adevărata natură a Statului Naţional-Legionar. Guvernul conduce de Ion Antonescu e un Guvern pe care l-am numi azi de Colaborare. Între două forţe. Una întruchipată de Ion Antonescu, care-şi aduce în guvern militari şi tehnocraţi, alta întruchipată de Mişcarea legionară, care plasează în guvern lideri şi simpatizanţi ai Mişcării.
De ce a apelat generalul la Garda de Fier?
S-a spus pe vremea comunismului nationalist ca fost refuzat de partidele istorice. Nu cred că asta a fost principală cauză. Să nu uităm că-n septembrie 1940 Mişcarea Legionară e pe val. Sub numele de Tineretul , Mişcarea trece drept speranţa unei ţări clătinate serioase de cele două Cedări din 1940, dar şi dezvăluirile privind putreziciunea regimului carlist. Atît Ion Antonescu, cît şi Tinerii luptă împotriva lui Carol al II-lea. Erau însă deosebiri fundamentale între cele două forţe. Ion Antonescu luptase de unul singur, ca persoana fizica. Legiunea luptase ca forţă politică. Represiunea carlistă în cazul Legiunii a fost mult mai cruntă, mai sălbatică, decît în cazul lui Antonescu. Dacă puteam vorbi la vremea respectivă de martiri, acestea se găsesc exclusiv în Legiune. În aceste condiţii Generale şi constrîns de viaţă să-şi ia drept aliat Legiunea. Om vechi, cum ar fi spus Legionarii, dar mai ales om de ordine, Ion Antonescu privea chiorîş aventurile Tineretului. Legionarii, la rîndul lor, nu dădeau o pentru chioară pe general, consider om vechi, om al unui anume fel de a face politică.
Dispreţul lui Antonescu faţă de zvăpăiaţii tineri se vede clar din Stenograma şedinţei. La ea participă întîia oară la un astfel de nivel miniştrii legionari. Poate şi pentru că sînt la debut, miniştrii legionari sînt practic absenţi din Stenogramă. Horia Sima, ca vicepremier, are o singură intervenţie şi aceea de corectare a unei date în legătură cu salariul. Despre Horia Sima vorbeşte în schimb Generalul. La început el ţine să precizeze:
„O a doua chestiune: facem Statul cum dorim sa-l facem. Nu există nici trădarea mea faţă de dl. Sima, nici a dlui Sima fata de mine. Acestea sînt prostii ale vieţii omeneşti”
A doua referire a Generalului se iveşte în momentul în care Traian Brăileanu, ministrul legionar al Educaţiei Naţionale, spune că-l propune ca rector la Universitatea din Cluj pe Iuliu Moldovan:
„G-ral Antonescu: Nu-l cunosc.
Acestea sînt lucruri care te privesc pe d-ta şi răspunzi faţă de mine dacă persoanele pe care le-ai ales sînt rele, după cum dl Sima răspunde faţă de mine dacă persoanele pe care le-ai sînt rele. Latitudinea desăvîrşită în această privinţă. Nu mă amestec în detalii. Poate am să fac sugestii, să-mi arătaţi şi mie pe cine aţi propus.”
Mai mult decît semnificativ rămîne că singurul ministru pe care Ion Antonescu îl pune la punct în şedinţă e Traian Brăileanu, din partea Legionarilor.
Se vede limpede că generalul nu dă un ban pe competenţa miniştrilor legionari.
Dar şi că Legionarii îl considerau ”un om vechi”.
NOTĂ : Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro