Ion Cristoiu: „Oili” generalului Victor Dombrowski şi Cedarea Basarabiei

Foto: Ion Cristoiu
  • Ion Cristoiu: 27 iunie 1940. Basarabia a fost cedată. Pe podul de la Ripiceni, de peste Prut, se scurg unităţi militare şi refugiaţi. Ordinea e asigurată de Divizia a 2-a Cavalerie, condusă de generalul Ion Mihail Racoviţă. Şeful Biroului 2 Informaţii e căpitanul Gheorghe Magherescu.
  • Ion Cristoiu: Gheorghe Magherescu mărturiseşte un indubitabil talent de scriitor. Povestirea întîmplării de la podul de peste Prut o dovedeşte. Autorul descrie mai întîi atmosfera tragică a retragerii din Basarabia.
  • Ion Cristoiu: „La comandamentul diviziei domneau descurajarea şi tristeţea. Se primeau informaţii că regimentele soseau zdrobite, numai resturi din ele, că despre multe nu se ştia nimic (…) La pod, în faţa comandamentului, trecea şi populaţia civilă care cu ce putuse să scape. În căruţe, trăsuri sau cu spinarea, cărau bruma celor luate cu ei. Erau oameni înstăriţi, orăşeni, proprietari, funcţionari, ţărani”

27 iunie 1940. Basarabia a fost cedată. Pe podul de la Ripiceni, de peste Prut, se scurg unităţi militare şi refugiaţi. Ordinea e asigurată de Divizia a 2-a Cavalerie, condusă de generalul Ion Mihail Racoviţă. Şeful Biroului 2 Informaţii e căpitanul Gheorghe Magherescu. După venirea la putere a generalului Antonescu, căpitanul ajunge la Cabinetul Conducătorului. Memoriile sale, publicate de editura Păunescu în 1991 sub titlul Adevărul despre Mareşalul Antonescu, sînt de neocolit pentru cine vrea să înţeleagă personalitatea Mareşalului. Gheorghe Magherescu mărturiseşte un indubitabil talent de scriitor. Povestirea întîmplării de la podul de peste Prut o dovedeşte. Autorul descrie mai întîi atmosfera tragică a retragerii din Basarabia:

„La comandamentul diviziei domneau descurajarea şi tristeţea. Se primeau informaţii că regimentele soseau zdrobite, numai resturi din ele, că despre multe nu se ştia nimic. Că apăreau unităţi fără comandanţi şi comandanţi fără trupă, ceea ce crea o stare de confuzie totală. Divizia se reducea acuma la cîteva simulacre de escadroane, ca şi cum ar fi fost decimată într-o luptă grea. Mai mult, starea fizică şi morală a trupei era deplorabilă. Oamenii, nemîncaţi, nedormiţi, împanicaţi şi umiliţi de contactul cu sovieticii, ajunseseră cu greu la Prut. Ştiind că nu aveau voie să tragă, căutau disperaţi să scape de noi umilinţe. Rapoartele lor nu făceau decît să confirme comportarea brutală a trupelor sovietice din toată zona.

La pod, în faţa comandamentului, trecea şi populaţia civilă care cu ce putuse să scape. În căruţe, trăsuri sau cu spinarea, cărau bruma celor luate cu ei. Erau oameni înstăriţi, orăşeni, proprietari, funcţionari, ţărani. Ei părăsiseră tot avutul şi fiecare avea de povestit multe întîmplări prin care trecuse pînă ce ajunsese la Prut.

În mijlocul acestor oameni deznădăjduiţi, care, totuşi, se salvaseră, trebuia să depui mari eforturi pentru a nu te lăsa copleşit de suferinţele lor. La un moment dat, de maximă tensiune, toţi ofiţerii, în frunte cu generalul Racoviţă, asistaseră la o scenă foarte impresionantă. Şeful de Stat Major al diviziei, lt. col. Victor Siminel, izbucnise în lacrimi cînd aflase că familia sa, originară din Basarabia, nu putuse să se salveze, deoarece sovieticii îi întorseseră pe toţi din drum. Lacrimile acelea pentru pierderea pămîntului Basarabiei, pe care rămîneau părăsite şi reţinute cu forţa atîtea suflete româneşti, erau împărtăşite de toţi ofiţerii.”

În această atmosferă sună de la Bucureşti generalul Victor Dombrowski. Generalul era primar al Capitalei şi mai ales membru cu drepturi depline al Camarilei lui Carol al II-lea. Pentru aceasta va fi trecut în rezervă prin decretul-lege nr. 3.094 din 9 septembrie 1940 al generalului Ion Antonescu, Conducătorul Statului Român. După 23 august 1944 îşi va lua revanşa, folosindu-se, ca mulţi alţi generali daţi afară de Mareşal pentru complicitatea la dezastrul ţării din 1940, de statul de victimă a Dictaturii. Va fi numit de comunişti primar al Capitalei la 1 septembrie 1944. A stat în funcţie pînă în iunie 1948. A fost răsplătit de regimul comunist. Prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Române nr. 500/1964 i s-a conferit Ordinul „23 August” clasa a II-a „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”. A murit în patul lui în 1969. Gheorghe Magherescu descrie astfel dialogul:

„De la Bucureşti telefonul suna, chemînd pe cineva de la divizie.

– Cine e?

– Aici generalul Victor Dombrowski, cu cine vorbesc? Auzind cine era, am luat receptorul din mîna telefonistului. Îl cunoşteam pe general bine, era atunci primarul Capitalei, şi îl avusesem comandant la Regimentul de Gardă Călare.

– Alo, domnule general, aici este căpitanul Magherescu.

– Bună ziua măi, şi bini mi pari că ti găsesc pi tini. Uite bre, să vezi că la pod, la sectorul vostru, ruşii ăia au oprit oili meli, 250 de capete di oi astrahan. Trimitiţi voi delegaţi să tratezi cu ruşii. Bre, nu au voie prin convenţie să oprească animale mici. Măi dragă, e păcat să pierd şi asta, distul s-o dus dracu’ cu moşia me!

 Auzind vocea panicată a generalului faţă de posibilitatea pierderii oilor sale, am constatat cît de departe era Bucureştiul de drama în care se găseau populaţia basarabeană şi armata română!

 I-am răspuns cu mîhnire în glas:

– Domnule general, noi ne-am pierdut aproape toată divizia şi dumneavoastră reclamaţi oile!”

Vom înţelege astfel de ce l-a dat afară Mareşalul şi de ce l-au recuperat comuniştii!

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro