- Ion Cristoiu: Volumul al doilea din Une saga moscovite (Gallimard, 1997) de Vassili Axionov debutează cu un motto luat din Boris Sluţki: „Sîntem cu toţii în mîinile unui Dumnezeu/ Sîntem toţi la cheremul unui Dumnezeu/ Făceam pe Arbat cursa mea citadină/ Şi Dumnezeu trecea în cinci maşini.”
- Ion Cristoiu: Romancierul se grăbeşte să explice versurile puse drept motto: „Calificîndu-l pe Stalin Dumnezeu, Boris Sluţki, crescut în idealurile colectivismului, materialismului, internaţionalismului şi alte locuri comune, nu foloseşte acest cuvînt decît într-un sens riguros negativ. Bineînţeles că Stalin nu e un Dumnezeu…”.
- Ion Cristoiu: Editorul cărţii simte nevoia să dea amănunte despre Boris Sluţki în subsolul paginii: „Boris Sluţki (1919-1986) a denunţat deschis în versurile sale tarele regimului. N-a fost publicat; a circulat pe sub mînă.”
Disperare. Tudor Arghezi despre un adevăr valabil şi azi pentru români, cărora împrejurările postdecembriste le-au dat posibilitatea de a fi citiţi pînă-n adîncul sufletului:
Advertisment
„În vremile îndelungate de mulţumire, de viaţă mediocră şi de trîndăvie, se iveşte cîte o împrejurare neaşteptată, care te face să citeşti pînă-n fundul sufletului nostru. Şi te-apucă atunci o disperare de orb, să vezi cît rămîne de făcut, cît nu s-a făcut de către nimeni, şi ţi se pare că e nevoie de o jertfă generală, de-o luptă pe toată viaţa, cu toate puterile întunericului şi-ale vrăjmăşiei, pentru educarea din nou, între nădejde infinită şi între îndrăzneală generoasă, poporul nostru inteligent şi abandonat.” (Tudor Arghezi, Ofiţerimea, în Facla, 3 noiembrie 1912).
*
Recomandări
Un poet interzis. Volumul al doilea din Une saga moscovite (Gallimard, 1997) de Vassili Axionov debutează cu un motto luat din Boris Sluţki:
„Sîntem cu toţii în mîinile unui Dumnezeu/ Sîntem toţi la cheremul unui Dumnezeu/ Făceam pe Arbat cursa mea citadină/ Şi Dumnezeu trecea în cinci maşini.”
Romancierul se grăbeşte să explice versurile puse drept motto:
„Calificîndu-l pe Stalin Dumnezeu, Boris Sluţki, crescut în idealurile colectivismului, materialismului, internaţionalismului şi alte locuri comune, nu foloseşte acest cuvînt decît într-un sens riguros negativ. Bineînţeles că Stalin nu e un Dumnezeu, Creatorul Omniscient pe care-l ştim, ci mai mult decît un idol, uzurpatorul luminoaselor idei ale Revoluţiei, mai mult decît tiranul care îi umilea pe studenţii de la Institutul de Litere şi Filosofie, care a impus cultul său unei democraţii populare profanate. De asta el îl înzestrează pe Dumnezeul său cu o imagine paradoxală din punctul de vedere al materialismului: îl face să defileze simultan în cinci maşini! Tabloul care ni se arată în faţa ochilor e menit să ne facă pielea ca de găină: noaptea, pe Arbat, multiplicat în cinci maşini, idolul rulează către cinci destinaţii necunoscute.”
Editorul cărţii simte nevoia să dea amănunte despre Boris Sluţki în subsolul paginii:
„Boris Sluţki (1919-1986) a denunţat deschis în versurile sale tarele regimului. N-a fost publicat; a circulat pe sub mînă.”
Despre versurile cu trecerea în cinci maşini am mai scris sau, mă rog, îmi amintesc să fi scris. Doar atît: un poet din vremea respectivă zicea Am fost pe Arbat/ L-am văzut pe Dumnezeu trecînd în cinci maşini. Acum, iată am dat de formulările exacte. Graţie Internetului aflu mai multe amănunte despre Boris Sluţki. Evreu din Ucraina, Boris Sluţki, absolvent al Institutului de Litere şi Filosofie, e în timpul Marelui Război propagandist pe front. După Război, în atmosfera antisemită din anii premergători morţii lui Stalin, nu publică nimic. Wikipedia, varianta franceză, ne pune la dispoziţie amănunte despre destinul poststalinist al operei sale:
„În 1956, Ilia Ehrenburg a atras atenţia publicului asupra talentului său cu un articol măgulitor, însoţit de mai multe poezii, şi în 1957 a fost admis în Uniunea Scriitorilor Sovietici. În acelaşi an, prima sa culegere de Memorii, care conţinea poezii, unele poeme vechi şi ostile tiraniei staliniste, a fost publicată şi samizdaturi au fost editate la Munchen în 1961, fără a fi dezminţite de autor. Devine poet profesionist, dar în «perioada de dezgheţ», moda era mai probabil să fie purtată de generaţia tînără, mai preocupată de viitor. În 1958, a colaborat la expulzarea lui Boris Pasternak de la Uniunea Scriitorilor şi nu şi-a iertat asta niciodată. Cu toate acestea, adaptat condiţiilor sale de viaţă şi de muncă, el a continuat să publice şi să traducă mai ales poeţi idiş ca Leib Kvitko Iakov Sternberg, Schwartzman Asher, Aaron Verghelis Samuel Galkin şi alţii pînă la publicarea Primei antologii a poeziei israeliene, în 1963, cu acordul autorităţilor sovietice.
După moartea soţiei sale în 1977, afectat fizic de rănile sale de război şi deprimat, nu mai scrie.
După moartea sa, s-a constatat că mai mult de jumătate din poezia lui nu a fost niciodată publicată.”
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro
Citește și
Ion Cristoiu: Erdogan va pierde alegerile. L-a costat cochetăria cu ruşii
Ion Cristoiu: Marea problemă a rotativei este Bode. Cred că Iohannis va uita şi nu-l va schimba
Partenerii noștri