Joe Biden, la prima întâlnire cu Regele Charles al III-lea după încoronare: Suntem puternici ca o stâncă

Joe Biden, primit la Windsor de Regele Charles al III-lea

”Suntem puternici ca o stâncă”, spune Joe Biden despre relațiile dintre SUA și Marea Britanie. Președintele american s-a întâlnit înaintea summitului de la Vilnius cu premierul britanic Rishi Sunak și, pentru prima oară de la încoronare, cu Regele Charles al III-lea.

Joe Biden și Rishi Sunak au insistat asupra unității și cooperării de succes dintre cele două țări, inclusiv în chestiunea ucraineană. Asta în ciuda faptului că Statele Unite au decis să livreze în Ucraina muniție cu fragmentare, ceea ce a pus în dificultate mai mulți parteneri europeni, inclusiv Marea Britanie, care se opun acestui lucru. Britanicii și-au motivat decizia prin faptul că sunt semnatari ai Convenției de la Oslo, care interzice fabricarea și comercializarea muniției cu fragmentare.

https://media.alephnews.ro/2023/07/4443689_316e232f377f49ef9e1325121e2d2df9_1080i60ESSENCE.mp4

Cu toate astea, Rishi Sunak a insistat să amintească faptul că Londra este al doilea furnizor de ajutor militar al Kievului.

Joe Biden și Rishi Sunak au statbilit că în toamnă se vor întâlni din nou, pentru a discuta despre întărirea relațiilor economice.

După ce a fost în Downing Street, președintele american a fost invitat la ceai la Palatul Windsor. Regele Charles al III-lea l-a întâmpinat vesel și apoi au trecut în revistă garda.

La discuțiile de la Palat au participat oameni de afaceri și filantropi, pentru a discuta despre modul în care țările în curs de dezvoltare să găsească finanțare pentru a-și reduce emisiile de carbon. Au fost preyenți și ministrul Energiei din Marea Britanie, Grant Shapps, precum și însărcinatul special pentru probleme de mediu de la Casa Albă, John Kerry.

De la Windsor, Joe Biden a plecat cu elicopterul Marine One, iar luni seară va merge la Vilnius, la Summitul NATO.

Citește și

Exit mobile version