- Această întrevedere are loc într-un moment în care apar temeri în legătură cu permanenţa sprijinului occidental pentru Ucraina.
- Preşedintele american Joe Biden a promis apoi că SUA nu vor abandona Ucraina.
- Este pentru prima dată când acest Consiliu se reunește în afara Uniunii Europene într-un astfel de format.
Ucraina urmează să primească un ajutor militar de 5 miliarde de euro și ajutor pentru antrenamentul piloților de luptă, spune Josep Borrell, după o întâlnire „istorică” a miniștrilor de externe ai UE la Kiev.
„Îi convoc azi pe miniştrii afacerilor externe la Kiev, (pentru) o primă reuniune a tuturor celor 27 de state membre care are loc în afara UE”, a anunţat şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell pe platforma X.
Ieri, Consiliul Afaceri Externe al UE a avut o reuniune în afara sediului la Kiev. Au fost prezenți toți miniștrii de externe ai statelor membre, reprezentanți ai Comisiei Europene și Înaltul Comisar pentru afaceri externe și politica de securitate Josep Borrell. A fost o reuniune foarte productivă și substanțială.
Este pentru prima dată când acest Consiliu se reunește în afara Uniunii Europene într-un astfel de format, dar, în mod oficial, este în afara acesteia. Șefa diplomației române a dat asigurări că țara noastră va susține neîncetat efortul Kievului de a-și apăra suveranitatea și integritatea teritorială. Odobescu a vorbit și despre atacurile cu drone ale rușilor asupra infrastructurii portuare ucrainene, foarte aproape de granița României.
Ucraina aspiră de ani de zile să adere la UE, iar în iunie 2022 i-a fost acordat statutul de candidată la aderare, însă pentru a trece la etapa următoare Kievul trebuie să facă progrese în special în lupta anticorupţie.
Reuniunea de luni de la Kiev este „un gest diplomatic excepţional”, a subliniat Colonna, care a explicat că UE doreşte să arate „sprijinul său ferm şi durabil” pentru Ucraina, „până când ea va putea învinge” Moscova.
Citește și:
- Procurorul cere ca Trump să fie amendat cu 250 de milioane de dolari. Fostul președinte: „Mi-ar plăcea să fiu în campanie în loc să fac asta”
- Femeile din Groenlanda cer despăgubiri de la guvernul danez. Acestea au fost implicate involuntar într-o campanie contraceptivă
- Ciolacu: „Niciun spital nu va rămâne fără bani de salarii și de medicamente”