- Presa nord-coreeană afirmă că liderul țării, Kim Jong Un, a trimis un mesaj de felicitare a președintelui rus Vladimir Putin cu ocazia împlinirii a 70 de ani, vineri.
- Kim a declarat că cooperarea dintre Coreea de Nord și Rusia a fost consolidată ,,ca niciodată” în lupta pentru realizarea justiției internaționale.
- Rusia și Coreea de Nord și-au intensificat rapid legăturile de când a început invazia din Ucraina, în februarie.
Între două teste cu rachete, Kim a avut timp să-i trimită un mesajul lui Putin, pentru cea de-a 70-a aniversare.
Liderul nord-coreean Kim Jong-un i-a transmis lui Vladimir Putin un mesaj cu urări de bine cu ocazia împlinirii a 70 de ani a preşedintelui rus, lăudând conducerea „excepţională” şi „voinţa puternică” a lui Putin, precum şi campania dusă în Ucraina.
În mesaj, publicat de agenţia de presă de stat KCNA, Kim a lăudat „realizările remarcabile” ale lui Putin în „realizarea obiectivului strategic ambiţios de a construi o Rusie puternică, desfăşurarea activităţilor energice pe termen lung ca şef al statului” . Asta l-a făcut un „lider respectat şi puternic susţinut de mase largi” , a spus Kim, care îl sprijină pe Putin în războiul din Ucraina.
„Astăzi, Rusia apără ferm demnitatea statului şi interesele sale fundamentale de provocările şi ameninţările Statelor Unite şi ale forţelor sale servile. Această realitate ar fi de neconceput fără conducerea ta excepţională şi voinţa ta puternică” , i-a spus Kim lui Putin.
Cere prietenia Rusiei
Liderul nord-coreean şi-a exprimat satisfacţia că „sprijinul şi cooperarea reciprocă dintre Republica Populară Democrată Coreea şi Rusia au fost consolidate ca niciodată” după întâlnirea sa cu liderul rus la Vladivostok, în 2019, şi a cerut o continuă întărire a legăturilor.
„În conformitate cu nevoile vremurilor şi cu aspiraţiile popoarelor celor două ţări, vă doresc fericire şi sănătate bună şi mult succes în munca dumneavoastră responsabilă pentru prosperitatea Rusiei” , conchide mesajul lui Kim.
În ultima vreme, Coreea de Nord a subliniat starea bună a legăturilor sale cu Rusia, într-un moment de distanţare de Coreea de Sud, de impas în negocierile nucleare cu Statele Unite şi de creştere a testelor sale de armament.