• Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, că rotativa guvernamentală se amână, deoarece că nu se va face în timpul grevei din educație.
  • Președintele a precizat „că nu e important dacă se face peste o săptămână sau două, ci să avem o procedură clară și stabilitate.”
  • „Nu am de gând să mă opun niciunei formule care duce la o guvernare stabilă. Încă se poartă discuții, negocieri. Coaliția va stabili cum trebuie să arate viitorul guvern.”, a declarat președintele.

Joi, în timp ce profesorii se aflau în a patra zi de grevă, Președintele Klaus Iohannis a reiterat susținerea pentru nemulțumirile acestora, spunând că salariile lor sunt insuficiente în comparație cu munca depusă și contribuția adusă comunității. Președintele a subliniat că soluțiile pentru rezolvarea problemelor din sistemul educațional nu pot fi implementate instantaneu.

Președintele Iohannis s-a declarat surprinsă de faptul că organizatorii grevei nu au menționat cel puțin marginal faptul că Parlamentul a adoptat recent noile legi ale educației. Aceasta spune că există deja eforturi legislative în desfășurare pentru a îmbunătăți situația din domeniul educației.

Recomandări

LE FACEM FAȚĂ?
CONGRESUL DĂ 95 MLD. PENTRU UCRAINA - ISRAEL - TAIWAN
A VĂZUT MOARTEA CU OCHII
EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
CUM ÎȚI PĂSTREZI CALMUL LA INTERVIU?

ȘTIREA INIȚIALĂ

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, că rotativa guvernamentală se amână, pentru că nu se va face în timpul grevei din educație. Președintele a precizat „că nu e important dacă se face peste o săptămână sau două, ci să avem o procedură clară și stabilitate.”

„Nu am de gând să mă opun niciunei formule care duce la o guvernare stabilă. Încă se poartă discuții, negocieri. Coaliția va stabili cum trebuie să arate viitorul guvern Fiind azi joi și greva încă neîncheiată, vom vedea dacă reușim să începem procedura mâine sau peste câteva zile.”

„Nu e important dacă mâine sau peste o săptămână – două se face rocada. Important e să avem o procedură clară, să avem stabilitate. Mâine ar trebui să înceapă procedura, asta dacă mâine se încheie greva. E nevoie ca Guvernul și coaliția să negocieze în continuare. Nu cred că se va face rotația în timpul unor negocieri.”

Miercuri, președintele Iohannis declara că rotația guvernamentală se poate realiza conform calendarului stabilit prin protocol, până la 1 iunie. Președintele a confirmat că a avut o discuție cu liberalii, în care le-a cerut „să trateze negocierile din coaliție și cu greviștii cu toată seriozitatea”.

„Calendarul inițial al rotației sau al rocadei poate fi respectat. Vineri ar începe procedura și în varianta optimală ea s-ar putea încheia pe 30 mai. Aceste chestiuni le-am spus și celor din PNL. Le-am solicitat să trateze negocierile din coaliție și cu greviștii cu toată seriozitatea. (…) Numai de instabilitate și de certuri politice nu avem nevoie”, a declarat președintele Iohannis.

Aproximativ 15.000 de oameni au participat, joi, la mitingul profesorilor, la care s-au alăturat și sute de elevi, care au susținut demersul cadrelor didactice. Liderii sindicatelor din învățământ au anunțat că greva generală din școli continuă, iar marți urmează un nou protest cu mii de oameni la Cotroceni.

Citește și: