Liderii lumii l-au felicitat pe Charles al III-lea după proclamare. Putin i-a transmis un mesaj noului rege

charles

charles

Zeci de lideri ai lumii l-au felicitat, sâmbătă, pe Charles al III-lea, după ce a fost proclamat Rege. Între cei care i-au transmis mesaje este şi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Mesaje de felicitare din întreaga lume au ajuns la Londra după proclamarea oficială a lui Charles al III-lea ca nou rege al Regatului Unit.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, i-a urat noului monarh britanic „o domnie de succes şi glorioasă”. Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a trimis următorul mesaj: „Cu prilejul proclamării urcării dumneavoastră pe tron, doresc să îi adresez Majestăţii Voastre, în numele meu şi al guvernului şi poporului spaniol, sincerele noastre felicitări”.

Chiar şi preşedintele rus, Vladimir Putin, a transmis urările sale, spunând:: „Vă rog să acceptaţi sincerele mele felicitări cu ocazia accederii dumneavoastră la tron. Îi doresc Majestăţii Voastre succes, sănătate şi toate cele bune”. Mesajul lui Putin vine în timp ce Rusia duce un război împotriva Ucrainei, în care Regatul Unit s-a declarat ferm de partea Kievului. Marea Britanie a trimis arme la Kiev şi a oferit pregătire militară pentru a ajuta ţara să se apere împotriva agresiunii ruseşti, scrie CNN.

Între timp, primarul Londrei, Sadiq Khan, i-a urat, de asemenea, succes lui Charles. „În numele tuturor londonezilor, îi doresc succes noului nostru monarh, Regele Charles al III-lea, în timp ce Majestatea Sa îşi asumă această responsabilitate importantă”, a scris Khan pe Twitter.

Charles al III-lea a fost proclamat rege sâmbătă în timpul ceremoniei Consiliului de Succesiune, care a avut loc la Palatul St. James din Londra.

Exit mobile version