• A avut loc o reuniune NATO pe tema noii strategii globale.
  • Alianţa Nord-Atlantică vrea contracararea acţiunilor Rusiei şi Chinei, inclusiv în zona Mării Negre.
  • Jens Stoltenberg: „Am discutat despre strategia NATO 2030”.

Miniştrii de Externe din statele membre NATO analizează posibilităţi de îmbunătăţire a poziţiei Alianţei Nord-Atlantice pentru a face faţă mai bine provocărilor viitoare, una dintre direcţii fiind contracararea acţiunilor Rusiei şi Chinei, în principal în zona Mării Negre.

„Am avut un constructiv schimb de idei. (…) Am discutat despre strategia NATO 2030 şi despre modul de adaptare a Alianţei pentru viitor. Am discutat şi despre Rusia, precum şi despre situaţia din Afganistan”, a afirmat secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, după prima zi a reuniunii, conform stenogramei declaraţiilor.

Am discutat despre suplimentarea continuă a capabilităţilor NATO în vecinătatea ţărilor NATO. (…) Ştim că Noul Tratat START (Noul Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic -n.red.) va expira în februarie, iar timpul se scurge. Salutăm dialogul dintre Statele Unite şi Rusia pentru găsirea unei soluţii. Nu trebuie să ajungem în situaţia în care să nu mai existe un acord de reglementare a numărului ogivelor nucleare”, a adăugat Jens Stoltenberg.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Secretarul general NATO a avertizat că „există din ce în ce mai multe provocări pe plan mondial”. „Una dintre ele este ascensiunea Chinei. Şi vedem cum China se apropie de noi, investind puternic în infrastructura unor ţări NATO, în Europa, inclusiv în zona Mării Negre. Şi, după cum ştiţi, trei ţări din zona Mării Negre sunt membre NATO, iar două sunt partenere, Ucraina şi Georgia. Iar, în cadrul NATO, înţelegem importanţa intensificării măsurilor de rezistenţă, de protejare a infrastructurii esenţiale”, a subliniat Jens Stoltenberg.

Potrivit site-ului Tagesschau.de, Alianţa Nord-Atlantică analizează posibilitatea limitării sferei utilizării dreptului de veto în procesul decizional şi a organizării cu regularitate a unor reuniuni la nivelul miniştrilor de Interne pe tema riscurilor teroriste. De asemenea, NATO se va concentra mai mult pe contracararea ameninţărilor militare şi tehnologice generate de China.

Administraţia de la Beijing a respins acuzaţiile privind generarea unor riscuri la nivel internaţional. Vrem ca NATO să aibă o percepţie corectă şi raţională asupra noastră. Noi vrem consolidarea securităţii internaţionale”, a reacţionat Hua Chunying, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.