• Curtea de Justiţie a Uniunii Europene penalizează România din cauza deșeurilor
  • La momntul actual, în țară sunt 31 de depozite de deșeuri care ear fi trebuit închise
  • Penalitățile sunt de 1,5 mil. euro per depozit și 600 de euro pe zi de întârziere

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene obligă România la plate sumei de 1,5 milioane de euro pentru fiecare depozit de deșeuri neautorizat care încă nu este închis. Câte depozite se află în această situație în țară? 31. Mai mult, Curtea de Justiție aplică penalități de 600 de euro pe zi de întârziere.

Care sunt „rotițele” care nu funcționează în acest sistem?

„Nu prea încercăm rezolvăm această problemă, cei care încearcă să ne determine să facem asta au pretențiile de la nivelul Comisiei Europene și parlamentului European,  porțiunilor contaminate din România a fost adusă prima oară în atenția autorităților europene undeva prin perioada 2015-1016, eu sunt unul dintre cei care au militat pentru treaba asta, am luat legătura cu oficiali ai comunității europene, am colaborat foarte bine cu unul dinte euro parlamentarii din zona verde, am adus în atenție subiectul ăsta care, pe lângă faptul că este foarte delicat ți la un nivel mai mul decât îngrijorător”, a declarat Bogdan Tucmeanu, activist de mediu, la Aleph News.

Citește și

Recomandări

POPULARITATEA AMERICII ESTE ÎN DECLIN
TRIMITEM PATRIOT UCRAINEI?
SE RĂCEȘTE VREMEA
NOI IPAD-URI DE LA APPLE
CAMILLA ÎNDEAMNĂ COPIII LA CITIT
PRINȚUL HARRY MERGE ÎN UK