• Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, i-a transmis un mesaj ministrului de Finanţe, Adrian Câciu, cerându-i să nu se bazeze pe informaţiile de la Gabriela Firea.
  • Solicitarea a fost făcută înainte de întâlnirea pe care Dan şi Câciu o vor avea, subiectul fiind termoficarea oraşului Bucureşti.

Ajutorul pe care Guvernul l-ar putea acorda Primăriei Bucureşti pentru a acoperi o parte din cheltuielile cu termoficarea capitalei a fost subiectul întâlnirii de sâmbătă dintre primarul Nicuşor Dan şi premierul Nicolae Ciucă.

Dan spune că îşi doreşte şi o întâlnire cu ministrul de finanţe pentru a-i prezenta chestiunile financiare care privesc Primăria Capitalei, astfel încât reprezentantul Guvernului „să aibă informaţiile direct de la sursă”.

„E important un dialog direct, fiindcă domnul ministru nu se poate baza pe informaţiile de la Gabriela Firea, care pare să-şi mintă şi colegii de partid, nu doar bucureştenii. Vreau să existe o bună colaborare între Primăria Municipiului Bucureşti şi noul Guvern, fiindcă trebuie să lucrăm împreună pentru interesul bucureştenilor. Provocarea de conflicte şi utilizarea de poziţii ministeriale pentru ambiţii personale, aşa cum face deja din primele zile fostul primar al Capitalei, va dezgusta foarte repede cetăţenii”, a explicat Nicuşor Dan prin intermediul unui mesaj pe Facebook.

Recomandări

7 LOCAȚII „BRIDGERTON"
CELE MAI VECHI DOVEZI ALE FUZIUNII
MAI SLĂBEȘTE-NE
SOPHIE TURNER, DESPRE DIVORȚUL DE JOE JONAS
VEZI WORLD PRESS PHOTO LA UNIVERSITATE
NOI IMAGINI ÎN CAZUL LUI „DIDDY"

Primarul Capitalei a reacţionat după ce a fost atacat de noul ministru al Familiei pe tema termoficării.

„Domnule primar fără inimă, aţi scumpit biletul pentru transportul în comun, aţi scumpit agentul termic”, a spus Gabriela Firea.