• Expusă la East European Comiccon la București, diorama care le-a adus recunoașterea Guinness are tematica din Star Wars.
  • Echipa care a reușit să asambleze această dioramă a avut nevoie de o zi și jumătate pentru finalizarea ei.
  • Misiunea grupului Lego este de a inspira și facilita dezvoltarea constructorilor de mâine prin puterea jocului.

Membrii grupului RoLUG (Grupul utilizatorilor LEGO® din România) au reușit să înscrie România în Cartea Recordurilor Guinness. Ei au construit cea mai mare dioramă din piese LEGO® din lume, care a fost omologată la East European Comic Con, ediția 2024.

Expusă la East European Comiccon la București, diorama care le-a adus recunoașterea Guinness are tematica din Star Wars (Războiul Stelelor) , iar construcția acesteia s-a întins pe aproape trei ani de zile, acoperind o suprafață totală de aproape 46 de metri pătrați. Echipa care a reușit să asambleze această dioramă a avut nevoie de o zi și jumătate pentru finalizarea ei.

Pe lângă recunoașterea în Cartea Recordurilor, omologată de Pravin Patel, succesul echipei RoLUG a fost încununat și de faptul că aceasta a fost invitată să-și expună lucrarea și în alte locuri din țară, dar și din străinătate.

Recomandări

CUM STĂM LA SPERANȚA LA VIAȚĂ
CIOLACU CHELTUIE PESTE BUGETARE
CUM E VREMEA ZILELE URMĂTOARE
CÂND ÎNCEP COPIII SĂ FOLOSEASCĂ A.I.
CÂT NE COSTĂ SĂ NE APĂRĂM
NEHAMMER IMPUNE CONTROALE STRICTE

Misiunea grupului Lego este de a inspira și facilita dezvoltarea constructorilor de mâine prin puterea jocului. Sistemul Lego in Play, având la bază cărămizile de acest tip, le permite fanilor să construiască și să reconstruiască orice își pot imagina.   Grupul a fost fondat în Billund, Danemarca (1932), de către Ole Kirk Kristiansen. Numele derivă din cuvintele Leg Godt („joacă bine”).  Produsele sunt vândute în 130 de țări.

Citește și