O femeie a încercat să deschidă ușa avionului în timpul zborului pentru că „Iisus i-a spus”

avion

avion

O pasageră a unui zbor al companiei Southwest Airlines a încercat să deschidă ușa avionului în timpul zborului, susținând că Iisus i-a spus” să facă acest lucru, și a mușcat un alt pasager care a încercat să o oprească, potrivit Daily Mail.

Elom Agbegninou, de 34 de ani, se afla sâmbătă după-amiază într-un avion care zbura din Houston la Ohio, când a devenit foarte agitată pentru că însoțitorii de bord au împiedicat-o să ajungă la ieșirea de urgență.

Un alt pasager a intervenit ca să o oprească pe Agbegninou, iar ea l-a mușcat de picior. Apoi femeia a început să se lovească cu capul pe podeaua avionului, susținând că „Isus i-a spus să zboare în Ohio și Isus i-a spus să deschidă ușa” , potrivit documentelor făcute publice luni de Tribunalul Districtual din Arkansas.

Alți pasageri îngroziți au povestit incidentul șocant. „Mă gândeam la cel mai rău scenariu, că acel avion se va prăbuși” , a declarat pasagerul Ding Yu pentru presa locală.

Din cauza incidentului, avionul a aterizat de urgență pe aeroportul din Little Rock. Astfel, cursa care ar fi trebuit să dureze inițial trei ore s-a prelungit la șase ore.

La sol, Agbegninou a fost reținută de polițiști, în timp ce pasagerul mușcat a fost tratat cu antibiotice și vaccinat împotriva hepatitei.

După incident, Agbegninou le-a spus autorităților că a plecat de acasă sâmbătă dimineață, fără să-și informeze soțul și că spera să-și viziteze un prieten de familie din Maryland. Ea a mai menționat că „nu zburase de mult timp” și „a devenit foarte anxioasă, dar că în mod normal nu ar fi făcut acele lucruri” .

Exit mobile version