- Mai multe țări își intensifică eforturile diplomatice pentru a aduce ambele părți la masa negocierilor.
- „Ultimul meu apel telefonic a avut loc cu ceva timp în urmă”, a declarat Olaf Scholz.
- Ultima convorbire telefonică cunoscută între cei doi lideri a avut loc în decembrie, când au convenit să „păstreze legătura”.
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că este dispus să înceapă din nou să discute cu omologul său rus Vladimir Putin, în condițiile în care relațiile dintre cei doi lideri sunt aproape inexistente, în timp ce Kremlinul își continuă asaltul asupra Ucrainei, scrie Politico.
„Ultimul meu apel telefonic a avut loc cu ceva timp în urmă”, a declarat Scholz într-un interviu acordat publicației Kölner Stadt-Anzeiger publicat vineri. „Dar intenționez să vorbesc din nou cu Putin la momentul potrivit”, a adăugat cancelarul.
Ultima convorbire telefonică cunoscută între cei doi lideri a avut loc în decembrie, când au convenit să „păstreze legătura”. La acea vreme, Scholz a cerut o soluție diplomatică la război, inclusiv o retragere a trupelor rusești din Ucraina, în timp ce Putin a declarat că furnizarea germană de arme către Kiev a fost „distructivă” și a îndemnat Berlinul să își regândească abordarea.
În cadrul interviului, Scholz a declarat că rămâne angajat în discuțiile de pace. „Nu se pare că războiul poate fi decis pe câmpul de luptă”, a spus Scholz, subliniind că retragerea trupelor rusești este o „condiție prealabilă” pentru o „pace echitabilă”.
La mai bine de un an de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, mai multe țări își intensifică eforturile diplomatice pentru a aduce ambele părți la masa negocierilor.
Danemarca a declarat la începutul acestei săptămâni că este dispusă să găzduiască discuții de pace în luna iulie, în timp ce mai multe țări din Sudul Global, în frunte cu China și Brazilia, au încercat să se poziționeze ca intermediari.
Citește și:
- Sam Smith își anulează concertele din cauza unor probleme de sănătate: „Dacă va continua să cânte, va avea daune permanente la voce”
- Nicolae Ciucă anunță că rotativă guvernamentală se amână. Premierul nu își va depune mandatul
- Pentagonul anunță că aliații se vor uni pentru a-i antrena pe soldații ucraineni pe avioanele de luptă F-16