- PSD vine cu tot felul de inepţii fiscale, ca să poată da pomeni către segmentele care-i votează pe pesedişti, a anunțat deputatul Ludovic Orban (Forţa Dreptei).
- Fostul premier mai spune că taxa de solidaritate este o aberaţie: „Ei se reîntorc de fapt la propunerile lui Dragnea”.
- Deputatul respinge taxa de solidaritate dorită de PSD.
Fostul premier Orban spune că taxa de solidaritate este o aberaţie: „Ei se reîntorc de fapt la propunerile lui Dragnea”.
„De luni bune, PSD-ul vine cu tot felul de inepţii fiscale, în încercarea disperată de a creşte veniturile la buget, astfel încât să aibă bani luaţi de la cei merituoşi, de la cei care muncesc, care au rezultate şi care sunt pregătiţi, astfel încât să poată da pomeni către segmentele care-i votează pe pesedişti. Atâtea aberaţii de natură fiscală nu mi-a fost dat să aud până acum. Am să vă dau un singur exemplu, cu supraimpozitarea pensiilor speciale. Asta este pur şi simplu o declaraţie de campanie. Parlamentul a adoptat un proiect de lege, prin care s-a decis supraimpozitarea pensiilor speciale. Proiectul a fost atacat la CCR, care a constatat neconstituţionalitatea legii”, spune Ludovic Orban.
Deputatul respinge taxa de solidaritate dorită de PSD şi transformată în contribuţie pentru educaţie şi sănătate.
„Asta-i ca să sune bine. În momentul în care impui o taxă, banii proveniţi din taxa respectivă se duc la buget şi ei intră în coşul comun şi sunt împărţiţi prin legea bugetului de stat. Sunt categoric împotriva unui astfel de impozit pe cifra de afaceri. Ei se reîntorc de fapt la propunerile lui Dragnea. Şi în vremea lui Dragnea, PSD a vrut să impună impozitul pe cifra de afaceri, care din punctul meu de vedere este o aberaţie (…). Această măsură va da un semnal extrem de prost pe piaţă şi va crea o percepţie extrem de negativă a României la nivelul companiilor şi e posibil să pierdem foarte multe investiţii potenţiale”, conchide Orban.
PSD propune supraimpozitarea veniturilor salariale din sistemul bugetar mai mari decât salariul preşedintelui ţării, supraimpozitarea în două trepte a pensiilor speciale şi aplicarea unui sistem progresiv de deduceri pentru salariile sub 4.500 de lei brut, astfel încât salariul minim să nu mai fie impozitat. De asemenea, impozitul pe clădiri ar urma să fie calculat în funcţie de valoarea proprietăţii care se regăseşte în grila notarială. PSD mai propune o taxă de solidaritate pe cifra de afaceri a marilor companii, convertită în contribuţie pentru sănătate şi educaţie.