- Cinci persoane au decedat în urma incendiului de vineri dimineață de la Institutul „Matei Balș”
- Un martor a declarat că prima dată a auzit voci în curte, în jurul orei 4.45
- Martor: „A fost o explozie fără multe flăcări”
Un incendiu puternic a izbucnit la Spitalul „Matei Balș” din Capitală. În urma evenimentului cinci persoane au decedat. Un martor a declarat la Digi 24 că prima dată a auzit voci în curte, în jurul orei 4.45, s-a uitat pe geam şi a văzut câteva cadre medicale în curte.
Întrebat dacă a văzut flăcări, martorul a răspuns: „A fost o explozie fără multe flăcări, o lumină sau un flash la 20 de metri de unde mă aflu. În scurt timp au venit cadrele medicale – infirmiere şi asistente – au intrat în fiecare salon, ne-au explicat că a fost o problemă, să stăm liniştiţi. La un moment dat fumul devenise destul de înţepător, a trebuit să închidem fereastra. A fost fum, dar nu dăunător”.
Acesta a adăugat că nu a remarcat „strigăte patetice”: „Se dădeau comenzi scurte, se vedea că sunt profesionişti”.
Întrebat dacă pacienţii au căldură în saloane, martorul a spus că este internat de 18 zile, fiind „unul dintre cei mai vechi pacienţi”, dar nu i-a lipsit niciun minut apa caldă, căldura sau electricitatea şi nici nu ştie dacă în pavilionul unde a fost incendiul s-au folosit surse suplimentare de încălzire.