• Legislația ar stabili noi limite pentru IA generativă, solicitând etichetarea conținutului creat de sisteme precum ChatGPT.
  • „Este prima lege de acest fel la nivel mondial, ceea ce înseamnă că UE poate deschide calea pentru a face AI centrată pe om demnă de încredere și sigură”, a declarat Dragoș Tudorache.
  • Proiectul de lege interzice modelelor să publice rezumate ale datelor protejate prin drepturi de autor, putând distruge sistemele care generează vorbire asemănătoare unui om.

Parlamentul European a adoptat poziția de negociere referitoare la Legea privind Inteligența Artificială (IA), care interzice sistemele care prezintă un nivel inacceptabil de risc“, cum ar fi instrumentele de predicție ale poliției sau sistemele de evaluare socială. Legislatorii Uniunii Europene au făcut miercuri un pas cheie în direcția stabilirii de restricții fără precedent asupra modului în care companiile folosesc inteligența artificială, scrie The Washington Post.

Legislația ar stabili noi limite pentru IA generativă, solicitând etichetarea conținutului creat de sisteme precum ChatGPT. Proiectul de lege interzice, de asemenea, modelelor să publice rezumate ale datelor protejate prin drepturi de autor, putând distruge sistemele care generează vorbire asemănătoare unui om prin eliminarea textului de pe internet, adesea din surse care includ un simbol al dreptului de autor.

Normele vor garanta că AI dezvoltată și utilizată în Europa respectă pe deplin drepturile și valorile Uniunii Europene, inclusiv supravegherea umană, siguranța, viața privată, transparența, nediscriminarea și bunăstarea socială și de mediu”, precizează instituția europeană într-un comunicat. Următorul pas, în cursul zilei de astăzi vor începe negocierile cu Consiliul cu privire la forma finală a legii.

Recomandări

FERRARI LANSEAZĂ UN NOU BOLID
SCHOLZ RĂMÂNE FĂRĂ NEMȚI
CE SEMNIFICĂ VINEREA MARE
CUM TE FEREȘTI DE FAKE NEWS
DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA

„Este prima lege de acest fel la nivel mondial, ceea ce înseamnă că UE poate deschide calea pentru a face AI centrată pe om demnă de încredere și sigură”, a declarat Dragoș Tudorache din România, un membru al Parlamentului European care lucrează la Legea AI.

Interdicții impuse de Parlamentul European referitoare la utilizările intruzive și discriminatorii ale AI, cum ar fi:

  • utilizarea sistemelor de identificare biometrică la distanță în timp real” sau ulterioară” în spații accesibile publicului;
  • sistemele biometrice de clasificare care folosesc caracteristici sensibile (de exemplu, genul, rasa, etnia, statutul de cetățenie, religia, orientarea politică);
  • sistemele polițienești bazate pe analiza predictivă (bazate pe profilare, localizare sau comportamentul infracțional anterior);
  • sistemele de recunoaștere a emoțiilor folosite la locul de muncă sau în cadrul instituțiilor de învățământ, ori în domeniul aplicării legii sau al gestionării frontierelor;
  • extragerea fără scop precis a datelor biometrice din imaginile faciale de pe internet sau înregistrări făcute de televiziunile cu circuit închis pentru a crea baze de date de recunoaștere facială (încălcând drepturile omului și dreptul la viață privată).

Citește și: