- Consiliul ECOFIN a decis că PNRR-ul României nu va fi prelungit după anul 2026
- Toate proiectele din PNRR trebuie implementate până în 2026, iar fondurile să fie cheltuite.
- România a depus în decembrie a 3-a cerere de plată din PNRR, însă nu a fost aprobată.
- România a încasat din PNRR aproximativ 9,4 miliarde de euro și avem grad de 32% încasare.
PNRR nu va fi prelungit după anul 2026. Asta au decis miniștrii economiei şi finanţelor din UE la Consiliul ECOFIN. Adoptarea rapidă a investiţiilor şi reformelor până atunci continuă să fie esențiale.
Ce înseamnă asta pentru România
Toate proiectele din PNRR trebuie implementate până în 2026, iar fondurile alocate să fie cheltuite. Știi foarte bine, PNRR-ul a fost, și este în continuare o şansă istorică pentru România. Unele ţări, în special Italia şi Polonia, cea din urmă având până anul acesta PNRR-ul blocat de către Comisia Europeană, au cerut prelungirea acestuia. De ce? Până în prezent a fost cheltuit doar 30% din bugetul de 750 de miliarde de euro, care constă în granturi şi împrumuturi.
Ce s-a întâmplat cu ultima cerere de plată din PNRR
Așa este, noi am depus în decembrie a treia cerere de plată din PNRR, în valoare de 2,7 miliarde de euro, iar până la ora actuală nu a fost aprobată, deși termenul prevăzut în regulament pentru evaluare a expirat la 15 februarie. În prezent, România a încasat din PNRR aproximativ 9,4 miliarde de euro, aflându-ne într-un grad de 32% de încasare. Așa că ar fi bine să ne trezim puțin din starea asta de latență și să folosim banii alocaţi, să nu trebuiască să îi trimitem înapoi la Comisie.
Citește și