- Un mecanic de tren german beat a fost arestat după ce trenul pe care îl conducea a făcut o cursă haotică prin Stuttgart.
- Bărbatul de 43 de ani a ignorat mai multe staţii. Totodată, mecanicul nu le deschidea uşile călătorilor sau le deschidea cu o întârziere semnificativă.
- Potrivit poliţiei, bărbatul este cercetat sub suspiciunea de intervenție periculoasă asupra traficului feroviar.
Un mecanic de tren din Germania aflat sub influenţa alcoolului a fost arestat după ce garnitura de tren pe care o conducea a efectuat o cursă haotică prin oraşul Stuttgart, în timpul căreia mecanicul şi-a exprimat prin difuzor nemulţumirea faţă de slujba şi angajatorul său, scrie DPA, potrivit News 360.
Într-o ţară precum Germania, unde aşteptările referitoare la punctualitate sunt mari în special când vine vorba despre mersul trenurilor, a devenit evident destul de repede că ceva era în neregulă cu ruta acelui tren suburban, după ce bărbatul de 43 de ani a ignorat mai multe staţii, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei.
Totodată, mecanicul nu le deschidea uşile călătorilor sau le deschidea cu o întârziere semnificativă, potrivit poliţiei.
În acest timp, mecanicul a făcut mai multe anunţuri prin portavoce, prin care îşi critica slujba şi angajatorul, a mai precizat purtătorul de cuvânt.
Când trenul a trecut în viteză prin dreptul staţiei Rutesheim, o femeie care îşi aştepta fiica ce călătorea pe această rută a alertat poliţia.
Mecanicul a reuşit să facă din nou un ocol neprogramat înainte ca poliţia să reuşească să-l aresteze.
În urma testării, a rezultat o alcoolemie de 0,28%.
Bărbatul este în prezent anchetat sub suspiciunea de perturbare periculoasă a traficului feroviar.