- Statele Unite şi China reiterează angajamentul de implementare a Primei etape a Acordului comercial.
- Doi membri ai Administraţiei Donald Trump au discutat cu vicepremierul Chinei, Liu He.
- Beijingul a confirmat „dialogul constructiv” cu Washingtonul.
Statele Unite şi China au reconfirmat, marţi, angajamentul de respectare a primei etape a Acordului comercial bilateral, în pofida tensiunilor din ultima perioadă, informează agenţia Reuters.
Advertisment
Robert Lighthizer, reprezentantul SUA pentru Afaceri Comerciale şi secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, au vorbit marţi, prin telefon, cu vicepremierul Chinei, Liu He, aceasta fiind prima conversaţie formală din ultimele trei luni.
„Ambele părţi observă progrese şi sunt angajate să ia măsurile necesare pentru a asigura succesul Acordului comercial”, a transmis Biroul reprezentantului SUA pentru Afaceri Comerciale.
Recomandări
Discuția a fost amânată din cauza tensiunilor actuale
Convorbirea era programată iniţial pe 15 august, la şase luni după semnarea primei etape a Acordului comercial SUA-China. Însă, preşedintele american, Donald Trump, care a criticat dur China în ultima perioadă din cauza pandemiei și a declarat că discuţiile au fost amânate din cauza tensiunilor actuale.
„Nu vreau să am de-a face cu ei acum”, a afirmat Trump, referindu-se la oficialii chinezi.
Ministerul chinez al Comerţului a confirmat că Beijingul şi Washingtonul au avut un „dialog constructiv” şi au convenit să continue implementarea etapei întâi a Acordului comercial.
Relaţiile dintre SUA şi China sunt tensionate din cauza activităţilor comerciale, a crizei din Hong Kong, a pandemiei şi a disputelor teritoriale din Marea Chinei de Sud.
- Este haos în administrația publică din România. Adrian Negrescu: „Povara bugetară devine din ce în ce mai mare”
- Mai este Europa iubită? Războiul din Ucraina, la care s-a adăugat și cel din Israel, au scos la iveală noi probleme și provocări
- Marcel Ciolacu a dat vina pe „guvernarea domnului Cîțu” pentru datoria publică de 52,4% din PIB
- Tribunalul de arbitraj de la Washington a publicat motivarea deciziei în cazul Roșia Montană: „Statul român nu a prejudiciat compania Gabriel Resources”
- Fiul cel mai mic al lui Donald Trump, Barron Trump, a fost ales de partidul republican ca delegat la Convenția Națională din Florida
Partenerii noștri