- PNL l-a schimbat pe Tătaru de la șefia PNL Vaslui.
- Nelu Tătaru este fostul ministru al Sănătății din Guvernul Orban.
- Tătaru nu a negat că ar fi primit banii și bunurile menționate de procurorii DNA.
- Este vorba de 57 de șpăgi, acte materiale pe care Nelu Tătaru, susține DNA Iași, le-ar fi luat în mai puțin de trei luni.
Surpriză neplăcută pentru liberali în această dimineață. În timp ce, la București, liberalii intrau în ședința care ar trebui să clarifice relațiile cu PSD, la Vaslui, unul dintre comunicatorii partidului – care certau ieri PSD pe televizoare, a fost ridicat de procurorii DNA Iași, chiar din spitalul din Huși, fiind acuzat că lua mită în sume mici, dar în formă continuată, de la pacienții care veneau să se trateze în spital. Nelu Tătaru este fostul ministru al Sănătății din Guvernul Orban – care a gestionat pandemia, este deputat PNL, era până astăzi dimineață șeful PNL Vaslui și era cap de listă la parlamentare pentru alegerile viitoare, dar era și medic chirurg la Spitalul Municipal din Huși, unde a fost și manager.
Tătaru nu a negat că ar fi primit banii și bunurile menționate de procurorii DNA, ci a spus că „nu a cerut și nu a condiționat actul medical” și că „lasă Justiția să-și facă cercetările”.
„Nu am cerut și nu am condiționat niciodată actul medical. În condițiile în care mă știți, am fost ministru al Sănătății patru ani, apoi mi-am continuat activitatea de parlamentar. În timpul meu, pentru pacienții mei, am făcut tot ce trebuie. Sunt nevinovat, mi-am făcut doar meseria de medic. Nu am solicitat și nu am codiționat actul medical. Aș vrea să văd și eu probele video”, a mai spus Tătaru.
Ieri se certa cu Partidul Social Democrat că este un comunicator al Partidului Național Liberal. Ne explica cât de mult își dedică el viața pentru spitalul din Huși. Chiar și astăzi, în declarații, spunea că el e și parlamentar, și chirurg face naveta, își petrece foarte mult timp în spital. Se pare că într-adevăr, își petrece foarte mult în spital, a și fost filmat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în timp ce săvârșea aceste infracțiuni de luare de mită. Este vorba de 57 de șpăgi, acte materiale pe care Nelu Tătaru, susține DNA Iași, le-ar fi luat în mai puțin de trei luni.
Nelu Tătaru, spun procurorii, că în calitate de medic specialist, el a fost manager, acum este chirurg, lua acești bani. Sunt sume mici pentru intervenții chirurgicale, consult pacienți, eliberare de rețete medicale și în general lua cam de toate, nu numai bani, ci și produse. În perioada următoare, procurorul general al României va trimite solicitarea de ridicare a imunității parlamentare a lui Nelu Tătaru. Nelu Tătaru este parlamentar, nu poate fi percheziționat acasă, că așa ne spune legea. Ca atare, ca să percheziționeze, să-i verifici casa, trebuie să ridici imunitatea parlamentară.