- Iniţiativa cetăţenească „Fără Penali în Funcţii Publice” mai are un singur test major de trecut în Parlament.
- Marţi, inițiativa va fi dezbătută în comisia juridică din Senat, apoi trebuie votată în plenul Senatului care are decizia finală.
- Victor Rebengiuc este unul dintre actorii care a susţinut această mişcare şi se bucură că are succes până acum.
- Nu a uitat de momentul în care PSD a încercat să le pună beţe în roate.
- Actorul spune că deputaţii social-democraţi au votat „pentru” în Camera Deputaţilor strict în scop electoral.
Victor Rebengiuc, Marius Manole sau Mihai Călin sunt doar câţiva dintre actorii care au promovat iniţiativa „Fără Penali în Funcţii Publice”. Au ieşit în stradă şi au ajutat la strângerea semnăturilor.
Au trecut doi ani de atunci, iar actorii nu regretă că s-au alăturat proiectului. Privesc, însă, cu îndoială la politicienii PSD care, în 2018, au pus beţe în roate acestei iniţiative şi acum se declară susţinători ai proiectului. Cu toţii aşteaptă ca vorbele să fie probate prin vot.
Parlamentul e doar un pas. Pentru a fi adoptată, iniţativa „Fără penali” are nevoie de 91 de voturi în Senat, apoi trebuie supusă votului popular, prin referendum.
Vei decide atunci dacă vrei ca la articolul 37 din Constituţie să fie adăugat următorul alineat: „Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor şi Senat şi în funcţia de preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.
Ce spun actorii care au semnat inițiativa „Fără Penali în Funcții Publice”
„Merita să susţinem o asemenea iniţiativă pentru că de 30 de ani avem numai penali în Parlament şi în Guvern şi în conducere. Asta, de fapt, este PSD-ul. El încearcă să cucerească, să adune voturi, pentru că o să spună în momentul în care adună destule voturi ca să-şi câştige din nou o majoritate în Parlament”, a mărturisit Victor Rebengiuc.
„Era de aşteptat, într-un fel, să cedeze clasa politică, pentru că iniţiativa asta fără penali nu era specifică niciunui partid. E un prim pas spre o clasă politică mult mai curată”, a spus actorul Marius Manole.
„PSD încearcă să îşi construiască o altă imagine. În acelaşi timp şi pentru alegeri, pentru a salva ce se poate pentru alegerile locale, extrem de importante pentru ei şi parlamentare”, a spus Mihai Călin, actor.
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 444. Netanyahu e acuzat de către opoziție că sabotează negocierile pentru ostatici
- Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.034. Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina va trebui să lupte pentru aderarea la NATO, dar este „realizabilă”
- Jennifer Lopez dezvăluie „dificultățile” pe care le întâmpină ca părinte care are gemeni: „Vrei să dai tot ce ai mai bun pentru ei. Vrei să îi ridici”
- Kiev atacă pentru prima dată pozițiile rusești folosind doar drone FPV terestre