Avocatul Poporului: În pandemie, s-au încălcat așa de mult drepturile omului încât e foarte greu să mai revenim la normalitate

Renate Weber a fost prezentă, duminică seara, în emisiunea „Interviurile lui Cristoiu”, difuzată pe Aleph News.

Avocatul Poporului susține că, în pandemie, drepturile omului au fost atât de mult încâlcate încât nu se va reveni la normalitatea pe care o știam cu toții.

Părerea mea este că – și aici sunt vocile acelea foarte dure care nu mai vor să accepte nici virus nici nimic – s-au încălcat așa de mult drepturile încât e foarte greu să mai cred acum că vom ajunge la acea normalitate pe care o știam. Vă dau exemplul care îmi e cel mai la îndemână. Uitați-vă, vă rog, la libertatea de exprimare. În țări în care nu existau probleme, acum, inclusiv guvernele sau prin rețelele sociale, cum nu ești de acord cu retorica oficială, cum ești suspendat, ți se închide contul”, a spus Renate Weber, la „Interviurile lui Cristoiu”.

Avocatul Poporului a precizat că „lumea pare să fie mulțumită cu această situație”.

„Vorbeați de dezbinare. Păi uitați-vă câte raportări fac utilizatorii acestor rețele sociale. Din păcate cred că s-a ajuns la acel moment în care cu tristețe recunosc că foarte multă lume spune drepturile omului sunt numai alea care mă interesează pe mine, ale mele. În realitate, noi vorbim de o abordare profund egoistă. Toată teoria drepturile omului se bazează pe empatie pentru celălalt, pe dorința de a apăra drepturile celuilalt mai ales și abia în subsidiar pe ale tale. Noi am răsturnat această teorie și nu știu cât timp ne va lua să revenim la ceva ce noi am cunoscut”, a adăugat Avocatul Poporului.

Exit mobile version