• Restaurantele se vor redeschide, cel mai probabil, pe 1 septembrie.
  • Redeschiderea se va face „în anumite condiții”, dar Orban nu a specificat care sunt acestea.
  • Decizia clară va fi luată săptămâna aceasta.

Orban îți spune că s-ar putea să mergi la restaurante și în interior, dacă se face frig afară. Cu mai multe condiții, însă.

Orban a pus specialiștii să lucreze la norme de protecție anti-coronavirus în saloanele de evenimente. În plan sunt și teatrele și cinematografele.

„Servirea mesei pe terase va deveni tot mai grea, dacă vine vremea rece”, a spus premierul.

Recomandări

CE FACEM CU SISTEMUL PATRIOT
CORVINUL A CÂȘTIGAT CUPA ROMÂNIEI
PROBLEME ÎN PARADIS?
E GENUL MEU
XI ȘI PUTIN DUC UN RĂZBOI PT. PACE
NIO LANSEAZĂ UN NOU MODEL

Cât despre partidele de fotbal, aici Orban spune că suporterii sunt greu de controlat, iar riscul de transmitere a coronavirusului este foarte mare.

„Discutăm de posibilitatea reluării activităţii în instituţii de cultură, în teatre, în cinematografe cu un set de condiţii: distanţare, portul măştii, dezinfectare”, a mai spus Orban.