• Totodată, Kim Jong Un se arată încrezător că legăturile „strategice şi tradiţionale” dintre Coreea de Nord şi Moscova vor continua să existe. 
  • Tot Kim spune că este solidar cu eforturile şi reuşitele ruşilor, ce doresc „eliminarea” ameninţărilor politice şi militare din partea „forţelor ostile” şi „protejarea demnităţii, păcii şi securităţii statale”.
  • Rusia a celebrat luni, 9 mai, cea de-a 77 aniversare a victoriei URSS-ului asupra Germaniei naziste. A fost organizată o paradă grandioasă la Moscova. 

Mass-media nord-coreeană transmite marţi că liderul nord-coreean a trimis un mesaj de felicitare omologului rus, Vladimir Putin, cu ocazia Zilei Victoriei.

Poporul rus a obţinut o mare victorie în războiul pentru dreptate care a reuşit să distrugă fascismul – acesta ameninţând soarta omenirii – prin dovadă de curaj şi sacrificiu”, a scris şeful de stat nord-coreean în scrisoarea destinată lui Putin, conform North Koreean News

Astfel, Kim Jong face trimitere la cel De-al Doilea Război Mondial, validând şi întărind retorica de la Kremlin, despre „denazificarea” Ucrainiei prin succesul (aşteptat şi sperat) al unei „operaţiunii militare speciale”.  

Recomandări

FICO ÎȘI REVINE DUPĂ ATAC
URSULA INVESTIGHEAZĂ DIN NOU META
ÎN CHINA ÎȚI IEI LIBER DACĂ EȘTI TRIST
A.I. ÎN MUZEE
CUM E VREMEA ÎN ROMÂNIA?
CE FACEM CU SISTEMUL PATRIOT

Totodată, Kim Jong Un se arată încrezător că legăturile „strategice şi tradiţionale” dintre Coreea de Nord şi Moscova vor continua să existe. 

Tot Kim spune că este solidar cu eforturile şi reuşitele ruşilor, ce doresc „eliminarea” ameninţărilor politice şi militare din partea „forţelor ostile” şi „protejarea demnităţii, păcii şi securităţii statale”.

Rusia a celebrat luni, 9 mai, cea de-a 77 aniversare a victoriei URSS-ului asupra Germaniei naziste. A fost organizată o paradă grandioasă la Moscova.