LIVE UPDATE. Ziua 532 de război. Armata Ucrainei a atacat o localitate din Rusia / O persoană a fost ucisă

UPDATE ORA 22

Cel puțin trei oameni au murit într-un bombardament din regiunea Zaporojie. Președintele Volodmir Zelenski a anunțat că operațiunile de salvare sunt în curs.

A fost atacat un cartier rezidențial, imaginile de pe camerele de supraveghere arată o biserică avariată, precum și o clădire în flăcări.

UPDATE ORA 21:00

Un funcţionar german suspectat de colaborare cu serviciile secrete din Rusia a fost arestat preventiv.

Procuratura din oraşul german Koblenz a anunţat că suspectul este funcţionar în cadrul Oficiului pentru Achiziţii, Tehnică Militară şi Utilizare de Echipamente din cadrul armatei germane.

„Individul a mers de mai multe ori din proprie iniţiativă, începând din luna mai, la Consulatul Rusiei din Bonn şi la Ambasada Rusiei din Berlin şi a făcut oferte de colaborare adresate serviciilor secrete ruse”, a comunicat Parchetul din Koblenz.

UPDATE ORA 20:00

Un civil a fost ucis, iar alţii au fost răniţi în urma unui atac cu obuze de artilerie comis de armata ucraineană pe teritoriul Rusiei, anunţă autorităţile ruse, scrie Mediafax. Cinci rachete au explodat în centrul satului Gorkovski.

UPDATE ORA 16:00

Rusia intenţionează să suplimenteze forţele militare la frontierele vestice, afirmă ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, pe fondul tensiunilor extreme generate de invazia rusă în Ucraina.

Serghei Şoigu a notat, cu ocazia unei reuniuni organizate de Ministerul rus al Apărării, că Polonia suplimentează constant trupele la frontiera cu Belarus. „Sunt riscuri asociate militarizării Poloniei, care a devenit principalul instrument al politicii antiruse a Statelor Unite ale Americii”, a acuzat Serghei Şoigu, citat de agenţia Interfax, denunţând şi un plan al Poloniei de a crea grupuri de luptă împreună cu Ucraina.

UPDATE ORA 14:00

Armata Ucraineană transmite că a preluat controlul unui centru de comandă al armatei rusești de pe malul stâng al râului Dniepr, la Nova Khkhovka, orașul în care se află barajul distrus parțial în luna iunie.

Încă de marți seara Institutul pentru Studiul Războiului semnala prezența unor trupe ucrainene pe malul strâng al râului, în teritoriile controlate de Rusia, dar informațiile nu erau confirmate.

UPDATE ORA 13:00

SUA și-au dat acordul pentru antrenarea piloților de F-16. Purtătoarea de cuvânt a Pentagonului Sabrina Singh a spus că președintele a dat undă verde pentru susținerea antrenamentelor, care vor fi făcure de Danemarca și Olanda.

În iulie, Casa Albă a transmis că va transmite țărilor europene să antreneze piloții ucraineni, după ce presa din Ucraina scrisese că SUA întârzie procesul.

UPDATE ORA 12:00

Polonia trimite 2.000 de militari la granița cu Belarusul, nu 1.000, așa cum anunțase anterior. Informația a fost confirmată de adjunctul ministrului de Interne de la Varșovia, care a spus că dislocarea intervine la solicitarea grănicierilor, pe fondul creșterii încercărilor frauduloase de trecere a frontierei.

UPDATE ORA 11:00

Cel puțin 45 de oameni au fost răniți într-o explozie la un depozit de produse pirotehnice din apropiere de Moscova.

Serviciile de urgență au stabilit că explozia nu a avut loc din cauza unei drone. Este privilegiată pista unei erori umane sau a unei încălcări a procedurilor tehnice.

UPDATE 0RA 08:00

49 de tancuri Leopard 1 second hand care au aparținut Belgiei au fost cumpărate de o țară europeană, pentru a fi trimise în Ucraina, scrie Guardian, care a obținut informația de la o companie care intermediază vânzările de arme. Freddy Versulys, CEO-ul companiei OIP Land Systems spune că ar putea dura șase luni până când tancurile vor ajunge pe câmpul de luptă.

Ziarul german Handelsblatt a scris marți seara că fabricantul de arme Rheinmetall a fost cumpărătorul și că le pregătește pentru Ucraina. Nici compania și nici ministerul german al Apărării nu au comentat.

UPDATE ORA 06:00

Un tânăr de 18 ani a fost ucis și alți trei bărbați au fost rărniți în cursul bomabradamentelor din timpul nopții din regiunea Nikopol. Guvernatorul din Dniepropetrovsk anunță că au fost avarite linii de înaltă tensiune, locuințe și o biserică.

UPDATE ORA 05:00

Apărarea antiaeriană rusească susține că a doborât două drone care se îndreptau către Moscova. Nu au fost victime și nici pagube materiale, transmite ministerul rus al Apărării.

Una dintre drone a fost doborâtă în zona Domodedova, cealaltă în zona autostrăzii spre Minsk, a spus primarul Moscovei.

UPDATE ORA 01:00

Gruparea Wagner a început construcția unei noi baze militare în Belarus. Tabăra este construită la Baza Aeriană Zyabrovka, care se află la 40 de kilometri de graniția cu regiunea ucraineană Cernihiv. Centrul pentru Rezistență Națională din Ucraina transmite că se așteaptă ca mercenarii să simuleze acțiuni subversive la graniță.

Tabăra Wagner poate adăposti până la 1.000 de mercenari, susțin ucrainenii. Ei transmit că există o probabilitate mare ca Belarus și Rusia să folosească această nouă tabără pentru a intimda țările europene vecine și a ”crea iluzia că mercenarii sunt gata să invadeze UE”, ceea ce ar face să scadă sprijinul pentru Ucraina.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Zelenski recunoaște că contraofensiva Ucrainei „se desfășoară probabil mai lent” decât sperau unii

Contraofensiva ucraineană nu a fost ușoară și „se desfășoară probabil mai lent” decât sperau unii, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-o înregistrare video difuzată marți de biroul său.

Însă președintele ucrainean anunță și ca va ataca navale ruse de pe Marea Neagră, ca raspuns la atacurile ruse. Ucraina ar putea identifica dacă are nave roluri Ruse de pe Marea Neagră, pentru a evita operațiunea ovale Ruse și a oprit dominația Rusiei, spune președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

În timp ce în ochii ucrainenilor vedem oboseală, în ochii rușilor vedem teamă, a adăugat președintele.

Exit mobile version