• Cel mai vechi forum de diplomație regională din lume, OSA, a suspendat participarea Rusiei în calitate de stat observator permanent în cadrul instituției până „când aceasta va pune capăt ostilităților”.
  • Înființată în 1948, organismul reuneşte cele 35 de naţiuni independente din cele două Americi pe teme legate de democraţie, drepturile omului, securitate şi dezvoltare, punând accentul inclusiv pe monitorizarea alegerilor.
  • Eliminarea Rusiei din acest grup are loc în contextul în care forţele sale îşi intensifică operaţiunile în estul Ucrainei şi pe fondul acuzaţiilor de crime de război.

Organizaţia Statelor Americane (OSA), cel mai vechi forum de diplomaţie regională din lume, a suspendat participarea Rusiei în calitate de stat observator permanent în cadrul instituţiei până când aceasta „va pune capăt ostilităţilor”, relatează BBC.

Organismul reuneşte cele treizeci și cinci de naţiuni independente din cele două Americi pe teme legate de democraţie, drepturile omului, securitate şi dezvoltare, punând accentul inclusiv pe monitorizarea alegerilor.

Înfiinţată în 1948, a acordat, de asemenea, statutul de observator permanent pentru șaptezeci și două de ţări.

Recomandări

7 LOCAȚII „BRIDGERTON"
CELE MAI VECHI DOVEZI ALE FUZIUNII
MAI SLĂBEȘTE-NE
SOPHIE TURNER, DESPRE DIVORȚUL DE JOE JONAS
VEZI WORLD PRESS PHOTO LA UNIVERSITATE
NOI IMAGINI ÎN CAZUL LUI „DIDDY"

Eliminarea Rusiei din acest grup are loc în contextul în care forţele sale îşi intensifică operaţiunile în estul Ucrainei şi pe fondul acuzaţiilor de crime de război.

„Nu stăm pasivi în faţa încălcărilor de către guvernul rus a dreptului umanitar internaţional şi a încălcărilor drepturilor omului”, a declarat secretarul de stat american, Antony Blinken, într-o declaraţie. „Emisfera noastră este alături de Ucraina”.