Sari la continut
RUSIA - UCRAINA

VIDEO. Președintele Coreei de Sud, vizită surpriză și întâlnire cu Zelenski în Ucraina. Seulul își va extinde sprijinul non-militar

  • Preşedintele Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, aflat sâmbătă într-o vizită la Kiev, s-a angajat să sporească asistenţa umanitară şi militară neletală pentru Ucraina.
  • În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele sud-coreean a spus că Seulul va extinde amploarea livrărilor faţă de anul trecut, când a furnizat materiale precum căşti şi veste antiglonţ.
  • Preşedintele Volodimir Zelenski i-a mulţumit omologului său sud-coreean pentru vizită, prima din istoria relaţiilor dintre cele două ţări.

Preşedintele Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, aflat sâmbătă într-o vizită la Kiev, s-a angajat să sporească asistenţa umanitară şi militară neletală pentru Ucraina, scrie AP.

În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele sud-coreean a spus că Seulul va extinde amploarea livrărilor faţă de anul trecut, când a furnizat materiale precum căşti şi veste antiglonţ.

De asemenea, Yoon a adăugat că ajutorul umanitar va fi majorat la 150 de milioane de dolari în 2023, de la 100 de milioane de dolari anul trecut.

Vizită-surpriză în Ucraina

Este prima sa vizită de când Rusia a invadat Ucraina în urmă cu aproape 17 luni.

Preşedintele Volodimir Zelenski i-a mulţumit omologului său sud-coreean pentru vizită, prima din istoria relaţiilor dintre cele două ţări.

Preşedintele sud-coreean a efectuat sâmbătă o vizită surpriză în Ucraina.

Yoon a vizitat Bucha şi Irpin, oraşe în care au fost găsite cadavre de civili pe străzi şi au fost descoperite gropi comune după ce trupele ruseşti s-au retras anul trecut. El a depus flori la un monument dedicat celor morţi în război.

Citește și

Ce reguli de circulație trebuie să respecți pentru a fi în siguranță în trafic

Ronaldo l-a detronat pe Messi. Portughezul devine cel mai bine plătit sportiv în 2023, conform Guinness

Wimbledon 2023: Marketa Vondrousova face istorie. Sportiva a învins-o pe Ons Jabeur

Etichete: coreea de sud, sprijin, ucraina