• România a uitat să notifice Comisia Europeană de schema de plafonare a prețurilor.
  • Burduja: România protejează consumatorii de energie prin plafonarea prețurilor.
  • România are al 4-lea cel mai ieftin gaz din UE, fiind plafonat la 0,31 lei/MWh.

Trecem de iarnă cu gaz românesc și prețuri plafonate. Burduja spune că România a ales să protejeze consumatorii de energie prin plafonarea preţurilor. Astfel, avem cea mai costisitoare schemă de plafonare a prețurilor la energie din UE. Problema este că a uitat să o notifice și la Comisia Europeană.

„Principalul câștigător a ceea ce a însemnat creșterea prețurilor în ultimii ani de zile a fost agentul de stat și acceptăm această idee. Atunci, lucrurile nu stau chiar așa cum se spune în raportul întocmit de Curtea de Cont. În același timp, trebuie să spunem că această schemă, da, a fost o schemă nefericită, din punctul meu de vedere”, a declarat Dumitru Chisăliță, expert în energie, pentru Aleph News.

„Cred că, în primul rând, ar trebui să avem o atitudine rezervată față de subiect, pentru că e adevărat că unele măsuri adaptate de statele membre, precum cea de oferirea unui ajutor pentru compensarea creșterii în energie ar putea să fie susceptibile de a fi ajutat de stat”, a explicat Victor Grigorescu, fost ministru al Energiei, pentru Aleph News.

Recomandări

CA ÎNTRE PRIME DOAMNE
EFECTUL „SWIFT” BATE JOCURILE OLIMPICE
DE CE ROMÂNIA NU ARE EURO?
CE SĂRBĂTORESC ROMÂNII AZI
ASTRAZENECA RETRAGE VAXZEVRIA
PROTESTE LA EUROVISION

„În primul rând, faptul că cei de Comisia Europeană sunt foarte atenți la agenda lesiglativă a tuturor statelor membre și e greu de crezut că acest subiect al legsilației privind plafonarea nu a fost deja luat în vizor de oficialii europeni și dacă problema ar fi fost cu adevărat clară, nu s-ar fi intervenit până acum”, a adăugat el.

Încălcăm sau nu vreo normă europeană? Și care ar putea fi consecințele unei astfel de acțiuni?

„Am trecut prin 2 ani, 2022 și 2023, în care a apărut o criză specifică în domeniul energetic, datorată unei manipulări de piață și care a început, de fapt, în toamna lui 2021, în special, datorată acțiunii companiilor Federației ruse, pe piața de energie din Uniunea Europeană. O serie întreagă de țări și-au luat măsuri de protecție a economiilor lor, atât pe partea de rezidențial, cât și pe partea de industrie”, a spus Ionuț Purica, expert în energie, pentru Aleph News.

Citește și