• Ambasada SUA susține că România a susținut „constant, consecvent și pro-activ întărirea angajamentului american la Marea Neagră”.
  • Senatul Statelor Unite confirmă statutul Mării Negre de regiune de importanță geostrategică critică și deschide calea unei noi ere a angajării SUA în zonă
  • Proiectul de lege privind bugetul Statelor Unite aprobat de Senat urmează a fi mediat, în continuare, în cursul lunii septembrie.

UPDATE. MAE salută adoptarea de către Senatul SUA a textului Black Sea Security Act

Ministerul Afacerilor Externe salută vineri adoptarea de către Senatul Statelor Unite ale Americii, la 27 iulie 2023, a legii privind autorizarea bugetului apărării SUA (National Defense Authorization Act/NDAA) care include și proiectul de lege Black Sea Security Act, scrie Mediafax.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Senatul Statelor Unite ale Americii a aprobat joi seara, 27 iulie 2023, legea privind autorizarea bugetului apărării SUA.

„Prin acest demers, Senatul Statelor Unite confirmă statutul Mării Negre de regiune de importanță geostrategică critică și deschide calea unei noi ere a angajării SUA în zonă. De asemenea, Senatul american exprimă, în premieră, prin aprobarea legii menționate, susținerea puternică pentru un angajament comprehensiv al SUA în regiunea Mării Negre, împreună cu aliații și partenerii, în domenii strategice precum: securitate și apărare, economie, energie sau reziliență democratică”, a declarat ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru.

Recomandări

SURSE: CIUCĂ DEMISIONEAZĂ
ALEGERI 2024
GEOANĂ RUPE TĂCEREA
VIAȚA DUPĂ EXIT POLL
MESAJUL LUI CIUCĂ
LASCONI ARE 18%

Ambasada SUA susține că, în calitate de aliat și partener strategic al SUA, România a susținut „constant, consecvent și pro-activ întărirea angajamentului american la Marea Neagră”.

„Proiectul de lege privind bugetul Statelor Unite aprobat de Senat urmează a fi mediat, în continuare, în cursul lunii septembrie, cu versiunea legii aprobată deja în Camera Reprezentanților. Amintim că, un proiect de lege similar Black Sea Security Act se află în procedură legislativă și în Camera Reprezentanților, ceea ce oferă perspective favorabile pentru ca și textul acestuia să fie preluat în cursul procedurii de mediere în versiunea finală a NDAA care va fi trimisă spre promulgare Președintelui SUA”, a mai precizat Ambasada României în SUA.

Citește și