Țările baltice spun că prezența Ucrainei în NATO „nu ar face decât să întărească alianța” 

NATO

NATO

Estonia, Letonia şi Lituania au declarat că sunt în favoarea deschiderii unei căi de aderare rapidă a Ucrainei la NATO, chiar dacă alţi aliaţi occidentali ai Kievului au ridicat obiecţii pe această temă, potrivit presei internaționale.

,,Prietenii baltici ai Ucrainei sprijină pe deplin ideea primirii Ucrainei în NATO cât mai repede cu putinţă. Curajul Ucrainei care inspiră nu poate decât să ne întărească alianţa” , au scris pe Twitter vineri seară miniştrii de externe ai celor trei ţări.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat intenţia Kievului de a obţine o aderare ,,accelerată” la NATO, după ce Rusia a anexat ilegal vineri patru regiuni ucrainene.

Însă anunţul lui Zelenski a fost primit cu prudenţă la Washington şi la sediul NATO din Bruxelles.

,,În prezent, opinia noastră este că cea mai bună cale pentru noi de a susţine Ucraina este prin intermediul sprijinului practic, pe teren, în Ucraina şi că procesul la Bruxelles (privind aderarea Ucrainei la NATO – n.r.) trebuie abordat într-un alt moment” , a declarat consilierul pe probleme de securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan.

În ton cu punctul de vedere al Casei Albe, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a apreciat: ,,Noi ne concentrăm acum să furnizăm sprijin imediat Ucrainei, să ajutăm Ucraina să se apere împotriva brutalei invazii ruse”.

Exit mobile version