• În Mexic, 80 de persoane au plătit 1.000 de dolari fiecare pentru o doză de ser contrafăcut.
  • Pfizer nu a precizat ce substanță se afla în dozele false din Mexic.
  • Niciuna dintre persoanele injectate cu serul fals nu a suferit reacții adverse.
  • În Polonia, au fost confiscate fiole de vaccin care conțineau ser antirid.
  • Deși pe etichetă scria Pfizer, dozele aveau formă diferită de cele originale.

În Mexic, 80 de persoane au fost păcălite să plătească pentru a fi vaccinați anti-Covid, iar serul nici măcar nu era original, ci contrafăcut.

„Pfizer spune că autoritățile mexicane au descoperit o adevarată rețea infracțională. Oamenii erau chemați la o clinică privată, erau puși să plătească 1.000 de dolari pentru o doză de vaccin anti-Covid de la Pfizer, care era contrafăcut. Pfizer nu a precizat cu ce substanță au fost injectate persoanele care au căzut în plasa infractorilor. Cert este că niciuna dintre ele nu a făcut reacții adverse. În schimb, în Polonia, polițiștii au fost confiscat zeci de fiole de vaccin, care în locul serului original conțineau acid hialuronic. Adică tratament antirid. Din fericire, nimeni nu a fost vaccinat în Polonia cu serul contrafăcut. În ambele cazuri, forma fiolelor și etichetele erau diferite de cele originale de la Pfizer, iar numărul lotului și data expirării nu se potriveau cu cele înscrise pe dozele trimise oficial de producător în Polonia și Mexic”, a transmis Andrei Tomescu, corespondent Aleph News.

Cum s-a ajuns într-o astfel de situație

„Când cererea este foarte mare, iar rezervele sau stocurile sunt limitate, infractorii intră pe fir și încearcă să umple golul. La fel este și în cazul vaccinului Anti-Covid. Avem oficial doar 6 producători de vaccinuri, dacă luăm în considerare și serul rusesc și pe cel creat de China, dar stocurile sunt momentan limitate, iar cererea este foarte mare”, a dăugat Andrei Tomescu.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Cum prevenim acest lucru

„În primul rând să ne informăm, din surse oficiale. Este cel mai simplu. În al doilea rând, dacă vrem să ne vaccinăm, singura variantă sigură este prin campania națională de vaccinare. În al treilea rând, trebuie să stăm departe de capcanele întinse pe internet. Pentru că producătorii livrează vaccinul original doar prin intermediul autorităților, nu-l vând pe site-urile lor. Drept urmare, este logic că ce găsim de cumpărat pe internet este orice altceva mai puțin vaccin orginial anti-Covid. Mai mult decât atât, trebuie să avem grijă și pe ce site-uri intrăm. În Statele Unite, de exemplu, Homeland Security a închis câteva zeci de site-uri, care erau identice cu site-urile oficiale ale producătorilor de vaccin Pfizer și Moderna”, a conchis corespondentul Aleph News.