• Iranul a trimis 185 de drone, 150 de rachete balistice și de croazieră.
  • Israelul a respins majoritatea focurilor trimise de Iran.
  • Israelul nu renunță la operațiunile Gaza contra Hamas.
  • Iranul consideră că s-a răzbunat sâmbătă noapte.

Șahul dintre Iran și Israel nu mai e un joc de așteptare. Cabinetul de război al Israelului a decis că va răspunde și va răspunde dur – anunță televiziunea israelienă Canal 13.

E consecința pentru mișcarea de sâmbătă noapte, când Iranul a trimis peste 300 de focuri spre Israel: 185 de drone, 120 de rachete balistice, 30 de rachete de croazieră. Majoritatea au fost respinse de Israel – țară ajutată și de Statele Unite, Marea Britanie, Franța și Iordania.

Cabinetul de război reunit luni în ședință a negociat despre cât de dur să fie răspunsul față de Iran. În plus, Israelul anunță că nu va renunța nici la operațiunile din Gaza contra Hamas. Cu două scopuri: să îi captureze pe liderii mișcării teroriste și să îi elibereze pe ostatici.

Iranul consideră că acțiunile sale s-au încheiat odată cu răzbunărea din noaptea de sâmbătă spre duminică și i-a cerut Israelului să nu reacționeze militar.

Flavius Caba-Maria, Președinte Middle East Political and Economic Institute:

„Nu s-a terminat meciul. E de remarcat că, prin această acțiune, s-a trecut la o nouă paradigmă în Orientul Mijlociu, și anume la acest război nevăzut între Iran și Israel. A ieșit la suprafață. S-a trecut un prag psihologic, în care aceste două state nu se mai ascund. A avut loc acest atac pentru prima dată de când e Republica Islamică Iran, dar și de când e Statul Israel fondat – un atac asupra teritoriului israelian din partea Iranului, coordonat de pe mai multe direcții, inclusiv de pe teritoriul statului Iran.

Care ar putea fi efectele? Să sperăm că va fi o de-escaladare. În cazul în care va există o contraofensivă din partea Israelului, va exista suport, iar Iranul va reacționa din nou printr-o nouă contraofensivă.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Acțiunea militară a Iranului a fost benefică pentru ei, atât pentru a demonstra că sunt o putere regională, ci și pentru moralul populației. Aveau nevoie, după atâtea zile, de o reacție. Au avut de ales între strategia de răbdare, pe care o utilizau cu Israelul de atâta vreme, sau să reacționeze. Au ales până la urmă această variantă pentru a da și un semnal către alte miliții – din Liban, Irak, Siria, Yemen, că reprezintă încă o putere regională. Să sperăm că nu va degenera, că nu va escalada.

Pe lângă componenta aceasta militară, care inevitabil va fi, repercursiunile vor fi mai puternice pe linia economică. Vreau să subliniez aici două aspecte: cele două Strâmtori foarte importante sunt coordonate într-un anumit fel de către Iran. Ormuz e destul de ușor de controlat de Iran, atât militar, dar poate fi și blocată efectiv fizic prin scufundare de nave, și atunci traficul se blochează pentru o anumită perioadă de timp. Strâmtoarea Bab-el-Mandeb e controlată de Houthii, Houthii reacționează – nu în totalitate la îndemnul Iranului – dar există o anumită coordonare.

Pe lângă acest lucru, de curând, Iranul are dreptul de a folosi Portul Sudanului, în urma restabilirii unor relații cu Sudanul. Deci pe lângă aspectul militar, pur militar, impactul economic este mult mai mare decât militar. Dacă vor reacționa militar, iranienii sunt pregătiți să declanșeze un conflict la scară regională, activând toate elementele proxy sau gradual, în funcție de evoluția situației.

E dificil și pentru Israel, fără sprijinul aliaților. SUA, după cum au spus, vor sprijini într-un anumit fel Israelul, bineînțeles nu la nivel de ofensivă. Rusia beneficiază de acest conflict. Atenția americană se mută pe Orientul Mijlociu, operațiunile din Ucraina vor ajunge pe plan secundar. De-escaladarea nu va veni din partea SUA”.

Citește și