Un vapor a intrat pe un pod, aruncând mașini în râul din Guangzhou. Două persoane au murit iar trei sunt dispărute

O navă de marfă a intrat joi dimineața într-un pod din orașul chinez Guangzhou, aruncând cinci vehicule, inclusiv un autobuz public, în râu. Accidentul a provocat moartea a două persoane și rănirea uneia. Trei persoane sunt încă dispărute, a anunțat presa de stat, scrie BBC.

Imaginile difuzate de postul de televiziune CCTV arată o secțiune a podului fracturată, cu nava prinsă sub ea. Vasul nu părea să transporte marfă. Incidentul a avut loc la ora locală 05:30. Căpitanul navei a fost reținut, iar persoanele care locuiesc în apropiere au fost evacuate, potrivit presei locale. Compania care deține nava a declarat că cooperează cu ancheta, potrivit rapoartelor.

În octombrie 2021, autoritățile provinciale identificaseră necesitatea de a consolida podul, inclusiv prin construirea unor „facilități de evitare a coliziunii” la patru piloni ai podului. Termenul pentru finalizarea acestor lucrări a fost amânat de trei ori, cel mai recent până în luna august a acestui an, potrivit raportului.

Guangzhou se află în delta Râului Perlelor și este unul dintre cele mai aglomerate porturi maritime din China continentală. Nansha, districtul în care a avut loc incidentul, este portul cu cea mai rapidă creștere din sudul Chinei, volumul de mărfuri crescând în fiecare an de la deschiderea sa în 2004.

Citește și

Exit mobile version