• Bătrânii din mediul rural ajung foarte greu la centrele de vaccinare.
  • Distanța ar putea să scadă considerabil numărul persoanelor vaccinate.
  • Majoritatea vârstnicilor și-a manifestat deja dorința de a se vaccina.

De un an de zile, bunicii noștri trăiesc cu frică. Virusul s-a dovedit a fi mai nemilos cu cei vulnerabili. Așa că i-am protejat cât am putut.

Până când am auzit că vaccinul va ajunge în România. Dar bucuria nu a durat prea mult, pentru că ei nu se înscriau în prima fază a vaccinării.

Înarmați cu răbdare și speranță am așteptat, cu toții, ziua de ieri. Ne-am împotmolit într-o platformă învechită, abia lansată și în lipsa unei strategii clare pentru bunicii noștri de la sate.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Cătălin Petrencic este medic de familie în comuna Mănăstirea, din județul Călărași. Are pe liste 652 de vârstnici de peste 65 de ani.
Vor să se vaccineze, dar drumul este lung și greu până la cel mai apropiat centru de vaccinare.

„Asta e o problemă foarte mare care cred că va întârzia foarte mult vaccinarea. Nu toți vor avea posibilitatea să meargă la Călărași să se vaccineze. Sunt 40 de kilometri.” a spus medicul de familie.

„Sunt câteva autobuze pe zi spre Călărași. Pleacă dimineața la 6 ca să ajungă la 8 acolo și se întoarc seara. Un batrân nu poate să facă treaba asta.”, a mai subliniat acesta.

Valeriu Gheorghiță le-a promis caravane celor din mediul rural. Așteptăm să vedem și când vor ajunge la cei care au atât de mare nevoie de vaccin.