• Vameșii francezi descoperă un enorm trafic european în favoarea Rusiei.
  • Serviciile erau oferite prin intermediul darknetului și a mijloacelor digitale criptate.
  • Peste 6700 de containere cu marfă sub embargou au fost trimise în Rusia.

Vameșii francezi au descoperit că prin intermediul unei companii dubioase cu sediul în Seine-Saint-Denis în nordul Parisului, zeci de firme europene au expediat peste 6.700 de containere cu mărfuri de tot felul în Rusia aflată sub embargou. Astfel evită sancțiunile luate de Uniunea Europeană. Unică prin amploarea sa și implicând un întreg grup de profitori de război, această afacere este prima de acest gen descoperită în UE.

Cum a fost descoperit acest trafic?

Serviciile de investigație au anchetat zece luni în cel mai mare secret, pentru a scoate la lumină acest enorm trafic care a întărit economia de război a regimului lui Vladimir Putin.

Investigația a început în august 2023, când agenții francezi au au fost alertați de omologii lor din țările baltice și Polonia, care au observat fluxuri anormale de mărfuri vămuite în Franța și sosind la frontiera externă a pieței europene pentru a lua cel mai probabil drumul către Rusia.

Recomandări

A ÎNCEPUT BACALAUREATUL 2024
ISRAELUL MOBILIZEAZĂ REZERVIȘTI
CARE SUNT FUNCȚIILE DE TOP DIN UE
CUM SE ÎNCHEIE SAGA LA S1 SI S2?
CASH SAU LA BANCĂ?
E BĂTAIE PE POSTUL LUI DRULĂ

Suspiciunile s-au concentrat rapid asupra unei companii specializate în formalități vamale care lucrează în numele clienților importatori și exportatori. Activitatea sa a crescut exponențial din 2022, adică atunci când Uniunea a luat măsuri de represalii față de țările limitrofe Rusiei, Uzbekistan, Kazahstan, Tadjikistan și chiar Armenia fără ca fluxul de mărfuri să corespundă activității economice reale.

Cum a fost posibilă dezvoltarea acestui tip de trafic?

Un tipar incredibil de fraudă a ieșit la iveală. Managerul companiei, prin intermediul Darknetului și folosind toate mijloacele criptate oferite de ultimele progrese ale tehnologiei digitale și-a oferit serviciile ca „facilitator” companiilor străine care doreau să exporte ilegal mărfuri în fosta URSS.  „Facilitatorul” a făcut falsuri pentru a ascunde destinația finală, înregistrând adrese în țările vecine cu Rusia reușind, pentru o vreme, să înșele vigilența serviciilor cu hârtii care păreau a fi în regulă.

Reputația lui s-a răspândit în întreaga comunitate de contrabandişti din întreaga Europă, până la punctul în care s-a impus ca „specialist în eludarea” sancțiunilor împotriva Federației Ruse.

Peste 6.700 de containere au fost expediate în acest fel. În total, sute de mii de articole au reușit să întărească industria rusă cu materiale pe care nu le mai poate obține în altă parte.

Citește și