Vicepreședinta Parlamentului European, Katarina Barley: „În Parlamentul European avem o majoritate covârşitoare pentru aderarea României la Schengen”

Vicepreşedinta Parlamentului European, Katarina Barley, spune că există o majoritate covârşitoare în Parlamentul European care susţine aderarea României la spaţiul Schengen. Aceasta a spus că motivele oferite de Austria pentru opoziţia la această aderare nu au substanţă, susținând că atitudinea acestei ţări este „ridicolă”. În același timp, vicepreședinta Parlamentului European spune că soluţia oferită de oficialul european este punerea presiunii asupra Austriei.

„Legat de Schengen. Această decizie este ruşinoasă şi toată lumea din Europa ştie asta. În Parlamentul European avem o majoritate covârşitoare pentru aderarea României la Schengen. Suntem foarte clari asupra acestui lucru. Ce putem face? În Parlamentul European tot ceea ce putem face este să îndemnăm Austria să îşi schimbe poziţia şi asta am şi făcut. Nu va ajuta prea mult, pentru că nu avem puterea să punem presiune lor. Deci ceea ce aş sugera eu, în condiţiile în care aveţi un partid conservator în România, ca aceştia să pună presiune asupra omologilor austrieci pentru că nu este niciun motiv să se opună aderării”, a declarat Katarina Barley.

De asemenea, vicepreședinta Parlamentului European spune că din anul 2011, România îndeplineşte toate criteriile pentru aderarea la Schengen, iar motivelor oferite de Austria le lipseşte substanţa.

Vicepreşedinta Parlamentului European a adăugat că poate doar să speculeze de ce Austria procedează în acest fel.

„Nu pot decât specula de ce fac asta. Probabil există motive interne pentru care Austria procedează astfel. Trebuie să ne adresăm şi lui Manfred Webber şi grupului PPE deoarece este responsabilitatea lor să pună presiuni asupra Austriei pentru a schimbat această atitudine foarte ridicolă. Parlamentul European şi social-democraţii europeni susţin puternic această aderarea României”, a completat Barley.

Citește și

Exit mobile version