• Traficul a fost blocat vineri pe ambele părți ale tunelului Mont Blanc din cauza unui protest.
  • Protestul a fost organizat în scopul exercitării unei presiuni asupra guvernelor în vederea luării unor măsuri pentru a limita efectele schimbărilor climatice.
  • Tunelul Mont Blanc este folosit în mod obișnuit de mii de mașini și camioane în fiecare zi.

Activiştii de mediu din Franţa şi Italia au blocat vineri intrările în tunelul Mont Blanc situate în oraşul francez Chamonix şi în oraşul italian Courmayeur în scopul sensibilizării opiniei publice cu privire la schimbările climatice, porivit Le Figaro.

Ambuteiaj de 1 km

Acţiunea de protest, care a început la ora 11:030, a fost desfăşurată de aproximativ douăzeci de activişti din grupările Derniere Renovation (Franţa) şi Ultima Generazione (Italia), două organizaţii care fac parte din mişcarea de rezistenţă civilă A22.

Recomandări

DE CE S-A PRĂBUȘIT ELICOPTERUL CU RAISI
CNN: HAGA CERE ARESTAREA LUI NETANYAHU
CE URMEAZĂ ÎN IRAN
RAISI ȘI DELEGAȚIA AU MURIT
CINE STĂ ÎN CARTIERUL JUSTIȚIEI
CE ESTE GHOSTING-UL

Protestul a fost organizat în scopul exercitării unei presiuni asupra guvernelor francez şi italian în vederea luării unor măsuri pentru a limita efectele schimbărilor climatice.

Blocăm drumul astăzi pentru a deschide o nouă cale pentru copiii de mâine” , a spus Luca, în vârstă de 28 de ani, membru al Ultra Generazione.