• Evgheni Prigojin a fost aplaudat de civili sâmbătă seara, atunci când a părăsit orașul rus Rostov pe Don.
  • Acesta va rămâne în Belarus, după mai multe negocieri cu președintele Alexander Lukașenko.
  • Șeful mercenarilor a anunțat că a decis să se retragă pentru a evita „vărsarea de sânge rusesc”.

Șeful Wagner, Evgheni Prigojin, și trupele sale au fost apludați sâmbătă seara, atunci când au părăsit orașul rus Rostov pe Don, scrie AP. Evgheni Prigojin va rămâne în Belarus, după mai multe negocieri cu președintele Alexander Lukașenko

Kremlinul anunțase anterior un acord prin care Prigojin se va muta în Belarus și nu va fi urmărit penal, după ce a ordonat trupelor să înainteze spre Moscova.

La începutul zilei de sâmbătă, armata lui Prigojin părea să controleze cartierul general militar din Rostov, un oraș situat la 1.000 de kilometri la sud de Moscova, care conduce operațiunile rusești în Ucraina.

După încheierea acordului, șeful mercenarilor a anunțat că a decis să se retragă pentru a evita „vărsarea de sânge rusesc”. Trupele sale au primit ordin să se întoarcă în taberele lor de campanie din Ucraina, unde au luptat alături de soldații ruși obișnuiți.

Citește și