VIDEO. Prima ședință de Guvern a Cabinetului Ciolacu: „Acesta este Guvernul României, nu al PSD, nu al PNL”

Marcel Ciolacu a devenit oficial al 79-lea prim-ministru al României. Guvernul său a trecut de votul parlamentarilor și a depus jurământul în fața președintelui Klaus Iohannis.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat în prima ședință de guvern că urgența maximă este schema de reducere a adaosurilor comerciale la un număr de produse alimentare de bază pe întregul lanț până la raft. 

„Efectul aplicării este scăderea prețului la câteva alimente vitale în orice gospodărie” , a spus Marcel Ciolacu.

Acesta spune că vrea să discute despre această schemă cu marile rețele comerciale, cu producătorii și cu distribuitorii.

„Este un gest obligatoriu față de toți oamenii care au suportat efectele inflației. Este timpul să ducem inflația la o singură cifră cât putem de repede. Nu avem foarte mult timp de ezitări. Este momentul în care oamenii să vadă imediat că venim cu soluții și le executăm ca la carte” , a mai transmis Ciolacu.

„Sunt conştient că aşteptările tuturor de la Guvernul României sunt mari. Sunt aici împreună cu colegii mei să garantez că la Guvernul României vor urma nişte luni grele de muncă, efort, tensiune, dar şi soluţii în faţa unor provocări complicate. La asta ne obligă programul de guvernare asumat astăzi în faţa Parlamentului şi în faţa românilor. Avem însă un plan bine articulat, avem o viziune pentru naţiune, este un program cu obiective ce trebuie realizate rapid. De aceea, este esenţial să muncim în echipă.

Vreau să fiu foarte clar încă de la început – acesta este Guvernul României, nu al PSD, nu al PNL. Suntem cu toţii colegi. Nu avem altă şansă decât să ne ajutăm unii pe alţii, pentru că vom împărţi atât reuşitele, dar mai ales eventualele eşecuri.” , a mai spus Ciolacu la începutul ședinței de guvern.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat cererea de acordare a încrederii pentru programul şi lista Guvernului propus de premierul desemnat Marcel Ciolacu. S-au înregistrat 290 de voturi ,,pentru” şi 95 „împotrivă”. Niciun vot nu a fost anulat.

Ulterior, Guvernul Ciolacu a depus jurământul în fața președintelui Iohannis, la Cotroceni.

Citește și

Un bărbat s-a împușcat singur în somn, după ce a visat că este atacat

Glenda Jackson, actriță dublu laureată cu Oscar, a murit la 87 de ani

Marcel Ciolacu și membrii Guvernului pe care îl va conduce au depus jurământul la Cotroceni. Iohannis: Politicienii implicați sunt hotărâți să își ia mandatele foarte în serios

Exit mobile version