• Volodimir Zelenski a văzut la Vilnius că nu poate obține tot ce vrea. A obținut un proces de aderare la NATO simplificat, dar nu și o dată clară, în ciuda tuturor presiunilor pe care le-a pus pe aliați.
  • La final de summit însă, analiștii de politică internațională spun că Ucraina este câștigată. Iar președintele Zelenski le-a mulțumit aliaților pentru ajutor, dar tot nu pleacă mulțumit acasă.
  • Joe Biden, în schimb, a obținut tot ce și-a dorit de la summit, scrie CNN.

Volodimir Zelenski a văzut la Vilnius că nu poate obține tot ce vrea. A obținut un proces de aderare la NATO simplificat, dar nu și o dată clară, în ciuda tuturor presiunilor pe care le-a pus pe aliați. A obținut de la liderii G7 un acord de susținere a Ucrainei pe termen lung și promisiunea că piloții ucraineni vor fi antrenați pe avioane F-16, dar nicio țară nu s-a angajat să le trimită. La final de summit însă, analiștii de politică internațională spun că Ucraina este câștigată. Iar președintele Zelenski le-a mulțumit aliaților pentru ajutor, dar tot nu pleacă mulțumit acasă.

,,Nu mi-am schimbat punctul de vedere. Cel mai important lucru este să înțelegem condițiile pentru când și cum va adera Ucraina la NATO. Poate cineva nu comunică toate detaliile. Cu toate astea, pentru mine a fost esențial pentru mine să fie univoc faptul că Ucraina va fi în NATO și că depinde de securitate, că nimeni nu va da la schimb calitatea noastră de membri, că va fi cu adevărat o decizie politică, bazat pe situația de securitate din Ucraina. Nu știu dacă toată lumea este complet cinstită cu mine și dacă totul este adevărat, dar noi credem în parteneri pentru că trebuie să trăim cu încredere în aliații care ne ajută să câștigăm acest război astăzi.”, a spus Zelenski.

Președintele Ucrainei spune și că un război înghețat pe linia frontului nu este de natură să îl mulțumească.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
JOE BIDEN TESTEAZĂ CHATGPT
ZHANG INTRĂ ÎN ÎNCHISOARE PENTRU POSTĂRI
MUZICA REVINE PE TIKTOK
,,PLASTICUL VIU” TE SCAPĂ DE POLUARE

,,Vrem să ne recuperăm teritoriile, să restabilim securitatea teritoriilor, ca persoanele care au părăsit țara să se întoarcă acasă și toate crimele Rusiei să fie pedepsite. Asta înseamnă victorie, un conflict înghețat nu este o victorie.” , a mai spus Zelenski în timpul conferinței de presă.

Joe Biden, în schimb, a obținut tot ce și-a dorit de la summit, scrie CNN.

A plecat la Vilnius hotărât să își arate susținerea pentru Ucraina evitând izbucnirea unui război cu Rusia. Și le-a reamintit americanilor de ce trebuie să plece către Ucraina miliarde de dolari din taxele pe care le plătesc, pentru că asta va fi o problemă pentru campania electorală din 2024. Joe Biden a avertizat, la plecarea din Lituania, că unitatea aliaților nu va slăbi, iar sprijinul pentru Ucraina va continua.

Putin a crezut că unittaea noastră se va clătina la primul test. A crezut că liderii democratici vor fi slabi. A crezut greșit. Nu vom renunța. Vorbesc serios. Angajamentul nostru pentru Ucraina nu va slăbi. Vom lupta pentru libertate azi, mâine, oricât va fi nevoie. SUA a construit o coaliție de mai mult de 50 de națiuni pentru a se asigura că Ucraina se apără acum și va putea să o facă și pe viitor.

Jens Stoltenberg vede, după summitul de la Vilnius, partea plină a paharului: alianța este mai puternică decât a fost vreodată. Iar partenerii din NATO au găsit o cale de a ajuta Ucraina în mod cât mai echitabil, o altă dovadă a bunei cooperări.

SUA, Canada și europenii s-au mobilizat.

,,Oferă ajutor de zeci de miliarde de dolari. Uitați-vă doar la marile anunțuri din timpul acestui summit. Există sprijinul militar, dar sunt și milioane de refugiați pe care i-au primit și oferă sprijin economic și umanitar. ”

Secretarul genral al NATO adaugă și că îl înțelege pe Zelenski atunci când înceracă să obțină cât mai mult posibil.

Citește și

Turcia amână pentru toamnă ratificarea aderării Suediei la NATO. Explicațiile lui Erdogan

Românii își aleg vacanța printr-un singur click. Ce avantaje oferă alegerea sejurului de pe telefonul mobil

VIDEO. Joe Biden se ține de glume. Cum îi ia peste picior pe jurnaliști