„Cel adevărat e prezent numai pe și prin cruce, El poate ajuta lumea doar prin neputința și chinurile sale”. Nicolae Steinhardt, „Jurnalul fericirii- Manuscrisul de la Rohia”, Polirom, 2012
Advertisment
Chiar și cărțile celebre îți pot rezerva surprize. Și unele surprize pot să îți ofere o poartă înspre inima poveștii. Dacă vrei. Asta găsești în „Jurnalul fericirii- Manuscrisul de la Rohia”. Este o variantă a cărții lui Nicolae Steinhardt, rescrisă de autor după ce Securitatea i-a confiscat primul manuscris. Sigur că te va captiva să urmărești în ce fel sunt calibrate diferit secvențe pe care le știai din volumul publicat inițial. Dar fundalul îl asigură același spectacol al transcenderii realității prin poveste. Cum se întâmplă și de Florii, în fiecare an. Ficțiunea memorialistică nu este doar o evadare din realitatea opresivă a comunismului și modul în care cititorul, alături de scriitor reușește să exploreze puterea spiritualității.
„Plăcerea de a spune nu, nu domnule!” Nicolae Steinhardt, „Jurnalul fericirii- Manuscrisul de la Rohia”, Polirom, 2012
Recomandări
Fericirea din jurnalul lui Nicolae Stainhardt
Pe data de 29 iulie 1912, la Bucureşti, s-a născut Nicu-Aureliu Steinhardt (N. Steinhardt), fiul lui Oscar şi al Antoanetei Steinhardt. Tatăl, inginer, a făcut studii în Elveţia, unde a fost coleg cu Albert Einstein, iar mama era înrudită cu marele psihanalist Sigmund Freud, pe care Steinhardt l-a şi întâlnit de două ori. Copilăria şi-a petrecut-o în comuna Pantelimon şi, cu toate că provenea dintr-o familie de evrei, a fost atras de mic de tradiţiile creştine. Cea mai mare pasiune a lui a fost însă lectura, pasiune care nu l-a părăsit până la sfârşitul vieţii. Deşi a terminat Facultatea de Drept şi a devenit doctor în drept, atenţia lui s-a îndreptat mereu spre domeniul literelor.
A fost membru al cenaclului „Sburătorul“, condus de E. Lovinescu. În 1934 a debutat cu volumul În genul… tinerilor, iar din 1936 a început să scrie pentru „Revista Fundaţiilor Regale“. Colaborarea a încetat în 1940, din cauza unei acţiuni de „purificare etnică“. La începutul anului 1960 a refuzat să fie martor al acuzării în procesul Noica-Pillat. Ca urmare a fost condamnat la 12 ani de muncă silnică. A urmat infernul din închisorile comuniste, însă, la Jilava, a fost botezat întru ortodoxie de ieromonahul Mina Dobzeu.
Din 1964, când a ieşit din închisoare, a locuit împreună cu tatăl său într-o garsonieră din Bucureşti. Și-a câștigat traiul ca muncitor necalificat. În toată această perioadă s-a dedicat lecturii şi scrisului. În 1972 a definitivat prima variantă a capodoperei sale, Jurnalul fericirii, manuscris confiscat în două rânduri de Securitate. În 1980 a fost primit în rândul monahilor de la Mănăstirea Rohia din Maramureş. Aici a pus bazele unei mari biblioteci. Tot aici s-a stins din viaţă pe data de 30 martie 1989, lăsând în urmă o operă impresionantă, notează Mediafax.
Partenerii noștri