V-ați întrebat vreodată cum se face că emoția Sărbătorii Crăciunului rămîne proaspătă după atît de multe secole? Cum se face că noi ne bucurăm de Crăciun an de an pe tot parcursul vieții noastre, așa cum s-au bucurat și înaintașii noștri și – credeți-mă, e sigur! – așa cum se vor bucura și cei ce ne urmează?
Advertisment
În fond, e vorba despre nașterea unui copil. Prilej de mare bucurie și sărbătoare în orice familie, desigur. Noi toți ne serbăm ziua de naștere împreună cu familia și prietenii cît trăim. Dar de Crăciun e vorba despre un copil născut la Betleem acum 2000 și ceva de ani. Ce avea acel copil atît de special de-l serbăm cu toții an de an, cu bucurie nesecată în suflete? Răspunsul e simplu pentru credincioși: era Dumnezeu întrupat.
Eu înțeleg de ce multora le e greu să creadă că Dumnezeu s-a întrupat. Adică, dacă ești cel mai tare și poți fi ce vrei tu, frate, – un rege imbatabil, cel mai bogat om din istorie, Soarele de pe Cer, ai fi putut să fii orice, cum să te faci bebeluș în familia unui tîmplar modest și să te naști într-un grajd? Nou-născutul este cea mai fragilă și vulnerabilă ființă de pe lume. Nu se poate să fii cel mai tare și să vrei să devii cel mai slab…
Recomandări
Dar splendoarea lucrării lui Dumnezeu tocmai asta este : că e în total răspăr cu ceea ce oamenii cred îndeobște. Iar pruncul are ceva numai al lui – zîmbetul lui, gînguritul lui din scutece aduce imediat dragoste în sufletul oricărui om de pe lume, credincios sau nu. De aceea a venit Dumnezeu ca prunc: ca noi toți, indiferent cum și ce sîntem, indiferent de ce-i în mințile noastre, să-i putem simți dragostea. Astfel, ziua Lui a devenit ziua noastră.
La mulți ani! Crăciun fericit!