• Scandalul se adâncește în coaliție. Dan Barna nu acceptă interimatul de la ministerul Sănătății, drept urmare portofoliul rămâne la Florin Cîțu.
  • Decizia de suspendare a PUZ-urilor de sector este cu un pas mai aproape de implementare. Primăria Capitalei a câștigat primul proces în care se cerea suspendarea hotărârii.
  • De acum îți poți transmite documentele necesare pentru accesarea ajutoarelor de la stat printr-o platformă on-line, te anunță ministrul Finanțelor. Poți găsi platforma pe site-ul ministerului.
  • 1.860 de microbuze școlare electrice și 2.500 hibrid vor fi achiziționate prin Programul Național de Redresare și reziliență, a spus ministrul Câmpeanu.
  • Aproape 22 de mii de persoane au cerut băncilor din România să le suspende plata ratelor și comisioanelor în perioada 1 ianuarie-15 martie 2021.
  • În ședința de Guvern de azi, se aprobă proiectul de lege prin care se pot închide localurile care nu respectă regulie anti-covid impuse.
  • America își retrage toate trupele din Afganistan până pe 11 septembrie 2021, ziua în care se comemorează 20 de ani de la atacurile teroriste împotriva Americii.
  • Pe 20 aprilie Apple ar putea dezvălui noile modele de Ipad Pro, într-un eveniment special. Și Samsung va avea o zi specială pe 28 aprilie când ar puta fi lansae Galaxy Z Fold 3 și Flip 2.
  • Regina Elisabeta a Marii Britanii a revenit la sarcinile regale, la patru zile după moartea soţului său, Prinţul Philip. Suverana a găzduit o ceremonie care a marcat retragerea contelui William Peel din funcţia de Lord Chamberlain.
  • În seara asta, tot în sferturile UCL, Liverpool întâlnește Real Madrid și Dortmund,Manchester City.

Recomandări

AJUTOR PENTRU SECRET SERVICE
UK SE PREGĂTEȘTE DE MPOX
PRIMUL TRANSPLANT HEPATIC
PUTIN MĂREȘTE ARMATA
CUTREMUR ÎN ROMÂNIA
BRAND SAU UNIFORMĂ?