Mădălina Bucur, Balazs Barabas și Andrei Țăranu – politolog și prodecan la SNSPA, sunt juriul de astăzi.

  • Numai în pielea lui Biden să nu fii, după alegerile din Statele Unite. Cu republicanii la un pas să preia controlul Camerei Reprezentanților, Biden riscă impeachentul. Acuzațiile principale – retragarea din Afganistan, afacerile fiului Hunter și gestionarea pandemiei.
  • Nu știm cum să gestionăm provocarea brandului de țară, dar nici de brandurile românești de dinainte de anii 90 nu ne ocupăm cum trebuie. Pe unele am reușit să le readucem la viață, dar multe riscă să se aștearnă uitarea peste ele. Ultimul exemplu – fabrică de încălțăminte Clujana.
  • Premierul ucrainean ȘMÎHAL joacă – mesaj tranșant la București: Declarați Rusia că stat terorist!
  • Minsterul Turismului vrea să recupereze zilele acestea tot ce nu a reușit în 30 de ani. Ministrul Cadariu e pus pe fapte mari și a declarat-o la deschiderea Târgului de turism din România. Am pierdut treizeci de ani, dar va promit că viitorul arată bine!
  • Liniște la galerie! De ce a ieșit conflict deschis între suporterii Rapidului și Jandarmeria Româna.
  • Încă o victorie imensă în lupta împotriva cancerului – cercetătorii au descoperit celulele care provoacă metastaze și când trebuie atacate că să prevină boală.

Recomandări

ALEGERI 2024
VIAȚA DUPĂ EXIT POLL
LASCONI ARE 18%
N. DAN MULȚUMEȘTE BUCUREȘTENILOR
DECLARAȚIILE LIDERULUI AUR
TRUMP ȘI BIDEN FAC ECHIPĂ