Felix Damian, Petronela Axinte și Ionuț Țața, fondator Iceberg, sunt juriul de astăzi.

  • Ne dăm seama o dată în plus ce probleme avem. Uniunea Europeană marchează „Săptămâna mobilității” – în care să ne dăm seama cât de important e transportul verde. La noi trenurile n-au nici o șansă – Concluzia videoconferinței Economia Verde este că în România, transportul rutier primește de 10 ori mai mulți bani decât cel feroviar.
  • N-o vezi, dar o simți – numele ei: Recesiunea economică. Banca Mondială avertizează: guvernele lumii ar trebui să aibă planuri pe termen mediu și scurt ca sa-i protejeze pe cei cu venituri mici.
  • Date-urile dintre oameni și roboți sunt tot mai aproape de zilele noastre. Savanții îi învață pe roboți să înțeleagă emoțiile și să râdă atunci când discuția o cere.
  • ,,Trec pe la birou” nu mai există pentru Airbnb. Compania le propune guvernelor cetățeanul planetar – lucrezi la București în timp ce faci turul Europei. Orice apartament poate să-ți fie și domiciliu, dar și birou.
  • După jumătate de an de război, crimele continuă să lovească Ucraina. O pădure din Izium – zonă recucerită de ucraineni de la ruși a fost transformată într-un cimitir – sunt peste 200 de cruci de care este acuzată armata lui Putin.
  • De azi, n-o să te mai uiți la fel la băutură când mergi în club. O vodkă de lux, promovată în cluburile spaniole de pe Costa de Sol era un paravan pentru una dintre cele mai mari operațiuni de spălare de bani din Europa. Fiscul spaniol a bănuit că profitul obținut în urma băuturii nu ar putea susține stilul de viață luxos al celor care promovau băutura.

Recomandări

SURSE: CIUCĂ DEMISIONEAZĂ
ALEGERI 2024
GEOANĂ RUPE TĂCEREA
VIAȚA DUPĂ EXIT POLL
MESAJUL LUI CIUCĂ
LASCONI ARE 18%