Sensul cuvântului arab calif fiind cel de succesor, instituția musulmană a califatului a desemnat numeroși succesori ai profetului Mahomed care au deținut o putere spirituală, și implicit politică, uriașă, în întreg Islamul. Începând cu urmașii de la Mecca din chiar familia profetului – de aici și separarea șiiților de sunnițil -, continuând cu califii din Damasc din dinastia Omeyazilor în secolele VII și VIII, apoi cu califii din Bagdad din neamul Abbasizilor sau cu califii de la Cordoba- după cucerirea araba a Sudului spaniol – instituția califatului a fost o forță coagulantă și a traversat diverse amenințări politice, precum cea a turcilor selgiucizi sau cea a mongolilor în Orientul Apropiat. În anul 1516 sultanul otoman Selim I și-a asumat în marea moschee din Damasc calitatea de calif, califatul și sultanatul rămânând două insztituții strâns înrudite. Ele au dispărut în deceniul trei al secolului XX în nou creata Republică Turcia.