• Andrew și Tristan Tate sunt acuzați pentru un concurs de infracțiuni, majoritatea realizate în formă continuată: viol, trafic de persoane, constituirea unui grup infracțional organizat pentru a exploata sexual femei.
  • DIICOT a dispus trimiterea în judecată a fraților Tate alături de alți doi suspecți.
  • Potrivit rechizitoriului, s-a solicitat confiscarea mai multor bunuri mobile şi imobile, autoturisme de lux, ceasuri de lux, lingouri şi o medalie.

Procurorii i-au trimis în judecată marți, 20 iunie, pe Andrew Tate, fratele său Tristan și alți doi suspecți, sub acuzația de trafic de persoane, viol și formarea unei bande criminale pentru exploatarea sexuală a femeilor, scrie BBC. Frații Tate și două suspecte sunt în arest la domiciliu în așteptarea unei cercetări penale pentru abuzuri comise asupra a șapte femei, acuzații pe care le-au negat.

Ce dispun procurorii DIICOT?

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea „infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată (față de fiecare inculpat în parte au fost reținute astfel: patru acte materiale, trei acte materiale, şase acte materiale și, respectiv, cinci acte materiale raportat la numărul de persoane vătămate), viol în formă continuată (două acte materiale), acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice, instigare la lovire sau alte violențe și lovire sau alte violențe.”

Potrivit rechizitoriului, cei patru inculpaţi au constituit un grup infracțional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar și al altor state, precum Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, a infracțiunii de trafic de persoane.

Recomandări

A.I. NEWS
ULTIMATUM PENTRU HAMAS
CÂT INVESTESC PARTIDELE ÎN PROPAGANDĂ
UNDE MERGE REGELE CHARLES
MACRON A IEȘIT LA ATAC
FERRARI LANSEAZĂ UN NOU BOLID

Ce se arată în rechizitoriu?

„Persoanele vătămate au fost recrutate de cetățenii străini, prin inducere în eroare cu privire la intenția de a întemeia o relație de căsătorie/concubinaj și existența unor sentimente reale de iubire (metoda loverboy). Acestea au fost ulterior transportate și adăpostite în imobile din județul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violență fizică și constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul și invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării prin intermediul unor platforme de socializare de materiale având un astfel de caracter.”, este declarat în rechizitoriul DIICOT.

Cele 7 persoane vătămate identificate pe parcursul urmăririi penale au fost supuse la executarea unei munci, în mod forțat, în scopul obținerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani încasate ca urmare a accesării materialelor de către utilizatorii platformelor”, este adăugat în rechizitoriul DIICOT.

De asemenea, s-a solicitat confiscarea mai multor bunuri mobile şi imobile, printre care mai multe terenuri şi clădiri situate pe raza judeţelor Ilfov, Prahova şi Braşov, 15 autoturisme de lux, 14 ceasuri de lux, 2 lingouri şi o medalie, anumite sume de bani și portofele de criptomonedă, precum și obligarea inculpaților la plata unor cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 300.000 lei.

Cine este Andrew Tate?

Cetățeanul britanico-american în vârstă de 36 de ani, cunoscut pentru opiniile sale misogine, a fost arestat la sfârșitul lunii decembrie în legătură cu acuzațiile care sunt acum înaintate spre judecată.

Se pare că Tate trăiește în România din 2017 și a fost anterior interzis pe diverse platforme sociale pentru discursuri de ură.

El spune că procurorii români nu au nicio dovadă și susține că dosarul lor este un atac „politic” menit să îl reducă la tăcere.

Ce s-a afirmat?

După arestarea din decembrie, agenția de combatere a crimei organizate din România a afirmat într-o declarație că a identificat șase victime în cazul traficului de persoane. Aceasta a precizat că acestea au fost supuse la „acte de violență fizică și de constrângere psihică” și că au fost exploatate sexual de către membrii presupusului grup infracțional.

Aceasta a precizat că suspecții au ademenit victimele cu pretexte de dragoste și, ulterior, le-au intimidat, le-au pus sub supraveghere și le-au supus la alte tactici de control. Aceștia au constrâns apoi victimele să se angajeze în acte pornografice pentru câștigul financiar al întreprinderii criminale.

Citește și: