• Trump a fost acuzat că a încercat să întoarcă în favoarea sa rezultatul alegerilor prezidențiale din 2020.
  • Trump se indreaptă către Washington, DC. Spune că judecătorul care supraveghează cel mai recent caz împotriva sa este „nedrept”.
  • Este al treilea proces pentru Trump, în ultimele 4 luni. Cu toate acestea, Trump e favorit în sondaje.

„Este o zi foarte tristă pentru America. Este vorba despre persecutarea unui adversar politic. Este vorba despre persecutarea unei persoane care conduce un un avans foarte mare în scrutinul intern republican şi care îl devansează cu mult pe Biden. Iar, dacă nu îl poţi învinge, îl persecuţi sau îl pui sub acuzare”, a spus Donald Trump la Washington, înainte să urce în avion către New Jersey.

UPDATE Următoarea audiere în instanță va avea loc la sfârșitul acestei luni

Acuzarea și apărarea au convenit ca următoarea audiere în acest caz să aibă loc pe 28 august, când ar putea fi stabilită și data procesului.

Însă Donald Trump nu va fi obligat să participe.

Recomandări

CE FACEM CU SISTEMUL PATRIOT
NIO LANSEAZĂ UN NOU MODEL
UNIVERSITATEA SPRIJINĂ ARTA
UE INVESTIGHEAZĂ META
AU VEDETELE SUCCES PE TINDER?
SUA SANCȚIONEAZĂ TRANSFERURILE ILEGALE DE ARME

UPDATE Donald Trump pledează nevinovat pentru toate capetele de acuzare

Fostul președinte pledează nevinovat pentru toate cele patru capete de acuzare care i se aduc.

Judecătorul îi spune că este important să respecte condițiile eliberării sale.

„Puteți fi reținut în așteptarea procesului în acest caz” dacă încălcați condițiile de eliberare, spune judecătoarea Moxila Upadhyaya.

UPDATE Trump ajunge în sala de judecată

Donald Trump a ajuns în sala de judecată. Alări de el este și fiul său, Donald Trump Jr.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Fostul președinte american, Donald Trump, va fi audiat în această seară la tribunalul federal american. Trump a fost acuzat că a încercat să întoarcă în favoarea sa rezultatul alegerilor prezidențiale din 2020.

Trump se indreaptă către Washington, DC. Spune că judecătorul care supraveghează cel mai recent caz împotriva sa este „nedrept”.

„Biden și familia lui fură milioane de dolari, inclusiv mită din țări străine, iar eu mă îndrept spre Washington pentru a fi arestat pentru că am protestat împotriva unei alegeri corupte. Judecător nedrept. Suntem o națiune în declin”, a scris Trump pe platforma Truth Social.

El va sta în fața unui judecător federal numit de președintele Biden. Este al treilea proces pentru Trump, în ultimele 4 luni. Cu toate acestea, Trump e favorit în sondaje.

Surse care cunoscu dosarul spun că el va pleda nevinovat. Judecătorul va asculta argumentele procurorilor şi ale apărării, iar ulterior ar putea stabili condițiile pentru ca Trump să rămână în libertate.

Citește și: